Bilanţul vremii nefavorabile: zeci de gospodării şi subsoluri au fost inundate şi şapte maşini avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit în sprijinul populaţiei

Douăzeci şi trei de localităţi din 12 judeţe au fost afectate de ploile torenţiale, în ultimele 24 de ore. Pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din zeci de gospodării şi subsoluri.

Astfel, echipaje specializate au acţionat, cu mijloace de intervenţie specifice, pentru evacuarea apei din gospodării, curţi, subsoluri, tronsoane de drum, degajarea arborilor căzuţi pe carosabil sau autoturisme, precum şi decolmatarea fântânilor şi podeţelor afectate.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice, au fost înregistrate efecte la nivelul a 23 localităţi din judeţele Arad, Argeş, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Suceava şi Teleorman şi municipiul Bucureşti, fiind afectate: 2 case, 40 anexe, 39 de curţi, 47 subsoluri/ beciuri, 8 tronsoane de drum şi 7 autoturisme.

”La această oră, într-o localitate din judeţul Dâmboviţa sunt semnalate întreruperi ale alimentării cu energie electrică, iar echipaje specializate se află în teren pentru remedierea situaţiei, în cel mai scurt timp. În acest moment nu sunt intervenţii în derulare, iar traficul rutier, aerian, feroviar, maritim şi fluvial se desfăşoară în condiţii normale”, anunţă IGSU. 

Având în vedere avertizările hidrometeorologice în vigoare, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interven în zonele unde se pot produce situaţii de urgenţă. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă