Bilanţul pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva: peste 150 de credincioşi care au necesitat îngrijiri medicale, 16 au fost transportaţi la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de persoane care au stat la coadă pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi au avut nevoie de îngrijiri medicale, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre stări de oboseală şi leşin, iar 16 pelerini au fost transportaţi cu ambulanţele la spital.

Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, cadrele medicale au intervenit pentru acordarea de îngrijiri la peste 150 de persoane care au participat la pelerinajul desfăşurat la Mitropolia Moldovei, unde se află moaştele Sfintei Parascheva. Şaisprezece pelerini au necesitat transportul cu ambulanţa la spital. 

În majoritatea cazurilor, cadrele medicale au constatat stări de lipotemie, apărute pe fondul oboselii.

”Jandarmii au dat şi peste 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 9.000 de lei, pentru cerşetorie, comercializare de bunuri fără documente legale şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Până în cursul după-amiezii de astăzi (n.r. - vineri) nu s-au înregistrat evenimente deosebite”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, Ionuţ Catană.

Conform programului anunţat de Mitropolia Moldovei, pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va continua până duminică, ordinea publică fiind asigurată în continuare de peste 500 de jandarmi.    

Peste 6.000 de credincioşi din ţară şi străinătate au asistat, vineri, la Sfânta Liturghie oficiată de hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Aproximativ 90.000 de credinicioşi s-au închinat la moaşte în cele cinci zile de pelerinaj.

Mai multe pentru tine:
Momente de groază după ce un bărbat a fost atacat de un urs furios în fața mai multor oameni, printre care și copii: „Am simțit că nu scap!” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”