Video Bilanțul furtunilor devastatoare din România: case inundate, drumuri blocate și mii de locuințe fără curent electric VIDEO

0
Publicat:

Vremea nefavorabilă a provocat pagube serioase în România. Distrugeri semnificative au fost raportate în Transilvania, iar mai multe localități din țară au rămas fără curent.

Nori de furtuna Târgu Jiu - Foto Facebook Sever Weather Alert Gorj

Grindina, vijeliile și ploaia torențială au provocat daune în mai multe localități din țară. În unele județe, casele au fost inundate.  

Autoritatea Națională de Meteorologie a emis ieri avertizări de cod portocaliu și galben pentru furtuni valabile până marți, 4 iunie, ora 3. 

Județele afectate de atenționarea cod portocaliu, valabilă până marți, 4 iunie, ora 3, sunt: Bihor, Sălaj, Cluj, Mureș, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea și Argeș.  

Vizate de codul galben au fost : Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Ialomița, Călărași, Ilfov, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Furtunile au făcut ravagii în Transilvania

În Transilvania, au fost emise multiple alerte nowcasting, cu situații grave în Harghita și Mureș. La Odorheiu Secuiesc, furtuna a provocat pagube mari: un panou publicitar a căzut peste o persoană, copaci au fost doborâți, iar imobile au fost inundate. Pompierii au intervenit în multiple misiuni de salvare. 

ISU a raportat că, în județ, unde s-a instituit cod roșu, pompierii din Odorheiu Secuiesc au intervenit pentru a gestiona următoarele situații: îndepărtarea a 12 copaci căzuți pe acoperișurile a 3 case, pe un garaj, 2 mașini și pe șosea; îndepărtarea a 3 stâlpi de electricitate căzuți pe șosea; degajarea unui element de construcție de pe acoperișul unui bloc; îndepărtarea unui panou publicitar căzut în parcarea unui centru comercial, care a rănit un trecător în vârstă de 69 de ani, asistat medical la fața locului de către un echipaj SAJ, ulterior refuzând transportul la spital. De asemenea, reprezentanții ISU au intervenit pentru evacuarea apei din trei pivnițe. 

În județul Harghita, peste 10.000 de locuințe din 41 de localități s-au confruntat cu întreruperi de curent electric din cauza furtunii. Furnizorul de energie electrică a mobilizat echipe pentru a remedia defecțiunile și a restabili alimentarea cu electricitate. 

De altfel, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că circulația feroviară este suspendată între stațiile Beia și Mureni, pe secția Brașov - Sighișoara, din cauza aluviunilor care au acoperit calea ferată în zona localității Archita. 

Până la retragerea apelor și verificarea terasamentului de către personalul feroviar, deplasat deja la fața locului, trei trenuri de călători - IRN 12346 (București Nord - Episcopia Bihor), R 3536 ( Mediaș - Brașov) și R 3503 (Brașov - Mediaș) staționează temporar în Archita, respectiv în Beia. Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Brașov depune toate eforturile pentru finalizarea intervențiilor în zona localității Archita, condiționate de retragerea apelor, și reluarea circulației în condiții de siguranță.”, au transmis reprezentanții CFR. 

Drumuri blocate, case inundate și fără curent electric în Alba 

Luni, peste 12.300 de abonați din județul Alba au rămas fără energie electrică din cauza unei vijelii, iar în mai multe localități s-au înregistrat pagube, inclusiv la acoperișurile caselor și blocurilor. Circulația pe anumite drumuri a fost temporar blocată din cauza copacilor căzuți pe carosabil, potrivit Agerpres. 

Conform unui comunicat al Instituției Prefectului Alba, între orele 14:00 și 18:00, opt unități administrative-teritoriale din județ au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice. Pagubele s-au produs fără a se înregistra victime. 

Pe de altă parte, în localitatea Rădești, vijelia a afectat acoperișurile a 10 case, 4 solarii și un autoturism. În comuna Stremț, au fost afectate acoperișul Dispensarului comunal și șapte locuințe. La Teiuș, acoperișul unui bloc și al unui autoturism au fost afectate. În municipiul Sebeș, două subsoluri de bloc, două curți și grădini au fost inundate din cauza ploilor.

În localitatea Benic, un drum vicinal a fost blocat și cablurile de transport energie electrică au fost afectate din cauza copacilor căzuți. De asemenea, circulația rutieră a fost temporar blocată parțial pe DJ 705 între Zlatna și Almașu Mare și pe DJ 750 C între Stremț și Geoagiu de Sus din cauza arborilor căzuți pe carosabil. 

Opt linii de medie tensiune care alimentează orașele Aiud, Teiuș, Cugir și Zlatna și comunele Săliștea, Blandiana, Șibot, Ceru Băcăinti și parțial Vințu de Jos au fost avariate. În total, 12.359 de utilizatori au fost afectați de întreruperea furnizării de energie electrică. 

Având în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu emisă de ANM, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba s-a întrunit în ședință extraordinară. Au fost trimise patru mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Alba a activat Grupa Operațională, personalul de serviciu fiind prealertat. 

Furtuni violente au lovit și regiunea Moldovei. În diverse județe din estul țării au avut loc fenomene de vijelii însoțite de fulgere și grindină, cauzând distrugeri la sute de hectare de culturi. 

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul