Bilanţ: numărul infracţiunilor economice, în creştere cu aproape 11% faţă de anul trecut. Tâlhăriile comise în stradă, în scădere cu 26%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul infracţiunilor economice, în creştere cu aproape 11% faţă de anul trecut    FOTO Adevărul

Numărul infracţiunilor economice a crescut, în prima jumătate a anului 2013, cu aproape 11% faţă de perioada similară din 2012, în timp ce, raportat la acelaşi interval, cel al tâlhăriilor comise în stradă a scăzut cu 26,77%, se arată în bilanţul Poliţiei Române pe primele şase luni din 2013.

„Anul 2012 a fost primul an în care, după nouă ani, criminalitatea sesizată nu a mai înregistrat creşteri, ci o scădere semnificativă cu 5,66%. Trendul scăderii se menţine şi în primul semestru al anului 2013“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, numărul infracţiunilor contra persoanei a fost mai mic cu 13,45% faţă de primele şase luni din 2012, scăderi semnificative înregistrându-se la tâlhăriile comise în stradă, 26,77%, şi la omorurile comise în zone publice, 25%.

A scăzut numărul furturilor din locuinţe

Numărul furturilor din locuinţe a scăzut şi el, cu 2,96%, furturile de auto au fost cu 24,72% mai puţine, iar numărul furturilor de animale a scăzut cu 13,28%, precizează aceeaşi sursă.

În ceea ce priveşte mica criminalitate, numărul furturilor din buzunare, de poşete sau genţi a fost mai mic cu 8,2%, iar cel al furturilor din auto, cu 8,75%. Poliţiştii au constatat însă o creştere a numărului de infracţiuni economice, cu 10,97% mai multe decât în perioada ianuarie-iunie 2012.

Conform bilanţului pentru primele şase luni din 2013, reprezentanţii Poliţiei Române au intervenit la peste 368.000 de sesizări venite din partea cetăţenilor, prin sistemul 112, iar în 82% din cazuri intervenţia s-a realizat într-un timp mai scurt de zece minute.

80.000 de razii făcute de poliţişti

De asemenea, poliţiştii au participat la 4.592 de intervenţii în caz de calamităţi naturale, incendii, explozii, înzăpeziri, alunecări de teren etc., salvând astfel 2.686 de persoane.

Anchetatorii au făcut aproximativ 80.000 de razii, în urma cărora au fost constatate 49.382 de infracţiuni, aproximativ 80% dintre acestea fiind descoperite în flagrant. În acelaşi timp, au fost prinşi 3.934 de urmăriţi naţional şi 1.041 internaţional.

„În urma acţiunilor, controalelor şi percheziţiilor domiciliare din ianuarie-iunie 2013, s-au ridicat aproximativ 373.080 de euro, peste 220.000 de dolari, aproape cinci kilograme de aur, bijuterii şi alte obiecte din aur, 62,668 de kilograme de argint, peste 27.493.261 de lei proveniţi din operaţiuni ilicite, bunuri şi mărfuri în valoare de 254.603.873 lei, 1.757 de arme, 10.073,666 kilograme de exploziv şi 55,773 de kilgrame de mercur“, a mai precizat Poliţia Română.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”