Batjocură! Reţeaua de staţii orăşeneşti 112, achiziţionată de STS cu ani în urmă pe bani UE, zace nepusă în funcţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arătat iniţial cu degetul, oarecum iertat mai apoi de opinia publică, în cazul Caracal, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) se confruntă cu noi acuzaţii oarecum colaterale tragediei. Asta pentru că, în prezent, subunităţile poliţiei, ambulanţei şi pompierilor din toate oraşele, deci şi din Caracal, ar fi trebuit să fie interconectate cu sistemul principal 112 lucru care ar fi putut duce chiar şi la salvarea Alexandrei Măceşanu.

 Inserţia programului s-a realizat numai teoretic de STS, iar în prezent numai inspectoratele judeţene de poliţie  sunt conecate direct la serviciul 112.

Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL, a explicat că sutele de staţii orăşeneşti care ar fi permis o mai bună şi operativă comunicare a dispeceratelor 112 ale poliţiei  ar fi trebuit să fi în funcţiune de ani buni.”Programul de instalare a acestor staţii care permit comunicarea şi dispecerizarea  în regim operativ a aparţinut de STS şi a beneficiat şi de fonduri europene. Serviciul cu pricina a făcut licitaţia, a cumpărat echipamentele, a venit şi le-a instalat în toate poliţiile din oraşe, dar nu le-a conectat la sistem. Practic, ele au devenit obiecte de mobilier în secţiile orăşeneşti de poliţie, pentru că agenţii folosesc în continuare vechile sisteme de comunicare, greoaie şi perimate. În concluzie, în loc să avem şi câte şase-şapte staţii de dispecerizare 112 în fiecare judeţ (în afara celei în funcţiune  la poliţia judeţeană-n.red.) acum avem 42 în toată ţara, fapt ce îngreunează efectiv intervenţia rapidă la evenimente”, spune Cosmin Andreica.

Interacţiunea cu tragedia de la Caracal

Preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL spune că, dacă poliţiştii din Olt aveau noile dispecerate în funcţiune, nu s-ar mai fi înregistrat bâlbele din timpul apelurilor disperate ale Alexandrei Măceşanu. “În primul rând apelul fetei s-ar fi dus din prima la staţia de dispecerizare din Caracal, nu la cea din Slatina, cum a ajus iniţial. Astfel, când tânăra a spus că este sechestrată în Bold nu ar mai fi existat probleme de percepţie pentru că, fiind din Caracal, poliţistul de la dispecerat respectiv ar fi ştiut că este vorba de un cartier din oraş şi nu cerea lămuriri suplimentare. Apoi, în faza a doua, poliţistul din Caracal a primit apelul şi, după ce a vorbit cu tânăra, i-a cerut acesteia să închidă pentru simplul motiv că îi trebuia telefonul ca să apeleze echipajul de intervenţie. Datorită caracteristicilor de interconectare, staţia de dispecerizare 112 ar fi permis coordonarea operaţiunilor fără încheierea convorbirii. Chiar dacă era un singur operator, acesta ar fi putut lua legătura cu Alexandra <<printre  picături>> chiar dacă era în legătură şi cu poliţiştii din teren.  Şi chiar dacă în acest timp primea alte apeluri de urgenţă. Mai mult, un astfel de dispecerat  dispune şi de o hartă a zonei de competenţă pe care apare şi poziţionarea echipajelor din teren. Acest lucru permite gestionarea mai eficientă a intervenţiilor la apelurile de urgenţă. Toate lucruri perfect normale într-o ţară europeană”, a precizat Cosmin Andreica.

Raportat ca funcţional în 2014

Culmea este că, oficial,  STS susţine că modernul şi eficientul  sistem de interconectare în serviciul 112 a tuturor localităţilor urbane din România este finalizat şi funcţional din iunie 2014. “Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, administratorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, prin U.M.0572 Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Splaiul Independenţei nr.323 A, Sector 6, încheie, începând cu data de 02.06.2014, proiectul <<Extinderea sistemului informatic pentru realizarea interoperabilităţii informaţionale în cadrul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă între dispeceratele de urgenţă ale agenţiilor  specializate de intervenţie ale poliţiei, ambulanţei şi pompierilor şi staţiile de intervenţie ale acestora organizate la nivelul oraşelor>>, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul pentru Societatea Informaţională, Organism Intermediar pentru Axa Prioritară 3 - <<Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public>> a POS CCE”, se arată într-un document al STS.

În slujba cetăţeanului

Oarecum cinic, STS mai arată în document cum după aşa-zisa finalizare a sistemului pune totul în slujba cetăţeanului. “Obiectivul (…) atins constă în creşterea capacităţii de răspuns a Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, la solicitarea cetăţenilor aflaţi în situaţii de urgenţă în orice localitate de pe teritoriul naţional. Prin această investiţie este realizată interoperabilitatea informaţională dintre dispeceratele de urgenţă ale agenţiilor specializate de intervenţie (poliţie, pompieri sau salvare-n.red.) organizate la nivelul reşedinţelor de judeţ şi staţiile de intervenţie subordonate, dispuse în oraşele din aria judeţului, optimizând astfel activităţile interne ale dispeceratelor de urgenţă prin utilizarea mijloacelor specifice TIC.  Valoarea totală a proiectului este de 11.035.637 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 4.974.526 lei. Proiectul a fost implementat în toate oraşele României, pe o durată de 16 luni”, mai precizează STS în documentul datat 30 mai 2014.

“Este o simplă falsificare a rezultatelor  acestui program. Cineva a raportat ca fiind finalizat un sistem care nu funcţionează”, a concluzioant  Cosmin Andreica.  

În problema acestor staţii orăşeneşti 112 nefuncţionale “Adevărul” a solicitat oficial poziţia Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dar până la publicare nu am primit un răspuns.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani