Băsescu, la Bruxelles: Am cerut ca intrarea României în Schengen să fie discutată la următorul Consiliu JAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu se află astăzi la Bruxelles

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la Bruxelles, că a introdus pe minuta discuţiilor şi solicitarea ca intrarea României în Spaţiul Schengen să se discute în cadrul următorului Consiliu pentru Justiţie şi Afaceri Externe (JAI).

„Faptul că Moldova a semnat astăzi acordul reprezintă un succes al diplomaţiei române, al meu, dacă vreţi”, a spus Băsescu. Preşedintele a adăugat, cu emoţie vizibilă, că a fost impresionat de faptul că premierul moldovean Iurie Leancă a declarat înainte de a semna acordul că-şi susţine discursul în „limba română, limba oficială a Republicii Moldova”. 

România trebuie să păstreze portofoliul Agriculturii din Comisia Europeană, a adăugat Băsescu, care se află la Bruxelles pentru a participa la Summitul Parteneriatului Estic, în cadrul căruia Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat acorduri de asociere şi liber-schimb cu UE.

Astăzi, la Bruxelles, s-a discutat şi despre Spaţiul Schengen, a precizat Băsescu. „Am folosit această oportunitate, pregătind întâi cele două motoare - pe doamna Merkel şi pe domnul Hollande - pentru a introduce pe minută o solicitare de revenire la decizia Consiliului European de a se discuta în primul Consiliu JAI despre aderarea României la Spaţiul Schengen”, a spus preşedintele. 

Următorul Consiliu JAI va avea loc pe 9 octombrie, însă o informală JAI va avea loc pe 8-9 iulie, cu ocazia unui summit Ecofin. 

„Nu ne ajută în acest sens legea adoptată în Parlament privind administraţia locală. Va trebui să port o discuţie cu factorii politici”, a spus Băsescu. 

În martie 2013, miniştrii de Interne şi Justiţie din statele membre UE reuniţi în Consiliul JAI au convenit amânarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei. Oficialii au cerut ca discuţiile în acest sens să se reia în decembrie, după publicarea raportului MCV.

Atunci, majoritatea statelor membre au exprimat poziţii de susţinere a aderării României şi Bulgariei, poziţii opuse fiind exprimate însă de Germania, Olanda şi Finlanda, care au conexat tema de progrese substanţiale în privinţa MCV.

Olanda a fost cea mai puternică voce care a cerut amânarea până la următorul MCV. Acesteia i s-au alăturat Germania şi Finlanda, care au punctat că vor să vadă rezultate mai convingătoare din partea României şi a Bulgariei în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

„Această soluţie practic reconfirmă continuarea procedurilor privind aderarea României la Schengen. Aceasta a fost soluţia de compromis pe care a acceptat-o toată lumea şi ca urmare, cum se spune, mergem înainte", declara ministrul de atunci al Internelor, Radu Stroe. 

„A fost invocat MVC-ul de către Germania, Finlanda şi Olanda, dar cu acceptul total pozitiv ca până la sfârşitul anului să stabilim modalitatea de integrare în Schengen. (...) Nu sunt nemulţumit de Olanda. Pentru că Olanda a spus că vrem să închidem procesul şi de aceea am convenit la acest compromis pentru ca până la sfârşitul anului să găsim decizia clară, corectă”, a spus Stroe. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă