Barierele de care s-a lovit o româncă în Irlanda: „Când i-am spus că sunt din România s-a îndepărtat de mine“
0Daniela Kocis-Fitzgerald era într-o staţie de autobuz când a descoperit cum e să fie stigmatizată pentru că e româncă. Era în Irlanda de câteva luni şi îi plăcea să stea de vorbă cu lumea. Aşa că a vorbit cu o doamnă, când aceasta a pornit o conversaţie. Au discutat câteva minute, până când aceasta a întrebat-o de unde e. „Când i-am spus că din România, pur şi simplu s-a îndepărtat de mine. M-am întrebat de ce“.
„A fost o trezire dură la realitate. Chiar şi acum, când le spun că sunt româncă, unii oameni se uită cam ciudat la mine. Faptul că se vorbeşte la televizor despre români nu ajută, pentru că nu e arătată realitatea ţării mele, ci e fabricată. E ca şi cum o echipă s-ar duce cu o cameră de filmat în Dublin şi ar prezenta cele mai sărace zone, după care ar susţine că asta-i tot ce găseşti în Irlanda“.
Kocis-Fitzgerald s-a născut şi a crescut în oraşul Aiud, în regiunea Transilvania din centrul României. Singură la părinţi, obişnuia să vorbească maghiară cu tatăl ei şi română cu mama. Când avea 15 ani, a ales să înveţe la o şcoală cu internat, ca să poată să studieze limba engleză, scrie publicaţia Irish Times.
„Întotdeauna am fost destul de ambiţioasă şi probabil că trebuie să fii într-un anume fel pentru a te muta la acea vârstă. Trebuie să ai capul pe umeri. Şi părinţii mei mi-au oferit oportunităţi care m-au impulsionat să fac diverse lucruri. M-au lăsat să fiu independentă şi au avut încredere în judecata mea“.
Cât era la universitate, şi-a petrecut o vară lucrând în Marea Britanie. Pentru că i-a plăcut ţara, s-a mutat, până la urmă, la Blackpool. Apoi, s-a mutat în Carlow, în 2009, şi a găsit un loc de muncă în retail, aproape de Kilkenny. „În Carlow am fost destul de protejată, pentru că era o comunitate de români şi, până mi-am găsit primul job, am interacţionat mai mult cu ei. Dar acum le spun mereu celor care se mută aici să renunţe la ideea de a petrece timp în special cu românii, pentru că, în cele din urmă, locuieşti în altă ţară şi trebuie să faci parte din întreaga comunitate. Mi-a luat câteva luni bune să înţeleg că nu o să mă simt cu adevărat stabilită aici până nu mă voi adapta culturii, cu bune şi cu rele“.
Din Carlow s-a mutat cu munca la Arklow, după care la Dublin. Între timp, a cunoscut un irlandez, pe Richard, ceea ce a determinat-o să rămână. În 2013, a rămas însărcinată, dar a continuat să lucreze full time, în timp ce mergea şi la facultate şi a dat ultimul examen cu doar câteva săptămâni înainte să se nască fiul ei, Liam. Anul următor, ea şi Richard s-au căsătorit şi apoi a venit pe lume al doilea lor fiu, Oliver.
În prezent, familia locuieşte în Clonee şi ea a pornit recent un business în HR, după ce a învăţat şi a lucrat în domeniu. „Mereu mi-am dorit să am afacerea mea, dar decizia am luat-o în primul rând pentru copiii mei, pentru că voiam să îi văd. Acum îmi pot aranja programul astfel încât să îi pe ei şi pe Richard“. Îi e recunoascătoare soţului ei pentru că îi încurajează pe băieţi să vorbească limba română acasă şi ea organizează seminarii pentru românii abia ajunşi în Irlanda, pentru a le fi mai uşor să îşi construiască CV-ul şi să aplice pentru joburi.
„Cea mai mare problemă este bariera lingvistică, dar şi mentalitatea pe care o au multe femei. Am cunoscut multe doamne cu o calificare remarcabilă, dar nu au încerdere în ele şi aleg joburi prost plătite. Nu contează de unde vii, pentru că eşti om şi vei găsi oportunităţi dacă îţi vei da şansa. De ce m-ar pedepsi cineva pentru că vin din altă ţară? Nu am venit să fac vreun rău, ci să muncesc. De nu ştiu câte ori i-am auzit pe oameni spunând că am venit să le iau locurile de muncă. Cum fac asta, din moment ce am propria afacere?“