Bani falşi puşi în circulaţie în România: Poliţiştii au ridicat peste 2.800.000 de dolari şi 70.000 de euro de la o firmă din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Română anunţă că au fost ridicaţi peste 2.800.000 de dolari şi aproximativ 70.000 de euro de la o firmă din Suceava, existând suspiciuni că banii sunt falşi.

"Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracţiunile de punere în circulaţie de monedă străină si înşelăciune, la data de 13 iulie 2022, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 2.800.000 de dolari şi aproximativ 70.000 de euro, de la o societate comercială din judeţul Suceava, de la care s-ar fi aprovizionat persoanele bănuite de comiterea faptelor", transmite Poliţia Română.

Este vorba despre un dosar în care procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii în perioada 11-12 iulie, în judeţul Botoşani, la persoane bănuite de punere în circulaţie de monedă străină şi înşelăciune, trei dintre suspecţi fiind arestaţi preventiv.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, din judeţul Botoşani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 şi 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranţă specifice celor autentice, mai multor persoane din judeţul Botoşani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar.  

Totodată, poliţiştii au realizat o acţiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 şi 50 de euro, precum şi 9 telefoane mobile", potrivit anchetatorilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor