Bacău:Magazin spart de 35 de ori în doar 5 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Neghină, om de afaceri din Oneşti şi totodată unul dintre cei 95 de acuzaţi că au dat şpagă la Bacalaureatul de la Podul Turcului, prinde de o lună infractori pe bandă rulantă în supermarketul pe care îl deţine în centrul oraşului. Patronul se plânge că în numai cinci zile a fost călcat de hoţi de 35 de ori. Omul de afaceri a spus că printre persoanele prinse cu mâţa în sac erau „cucoane elegante de nu le puteai trece prin faţă".

Alcoolul, preferat de hoţi

Dintre toate mărfurile pe care le are pe rafturi, coniacul este de departe favoritul infractorilor. „Fie tineri, copii sau ditamai adulţii, coniacul are mare căutare. Chiar la 7 martie am prins o fostă ingineră, acum pensionară, mamă de medic, ce îmi luase de pe raft o sticlă de coniac. A zis că avea nevoie de băutură ca să-şi servească o vecină de 8 Martie", a spus Neghină.

Patronul adaugă că acesta nu este singurul caz care l-a pus pe gânduri. „Nu se fură mâncare. Cei săraci vin şi cer. Ăia nu fură! Asta mă miră! Cei care au maşini străine, vile şi chiar sunt oameni de vază, intră şi pun mâna pe sticle scumpe de whisky şi alte băuturi fine", a afirmat patronul.

Neghină şi-a montat un sistem de supraveghere video cu ajutorul căruia cei prinşi la furat sunt predaţi poliţiei. Ca să-i sperie pe hoţi, patronul i-a fotografiat pe infractori şi a lipit pozele acestora pe geamurile magazinului. Ca să nu fie în afara legii, omul a pus bandă neagră pe ochii celor care au sub 18 ani. „M-am gândit că asta e cea mai bună metodă pe care o pot adopta ca să-i alung pe hoţi", a spus Neghină. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare