Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind măsurile de carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Weber, Avocatul Poporului FOTO Mediafax / Alexandra Pandrea

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate în legătură cu mai multe măsuri care privesc reforma în domeniul sănătăţii, se arată într-un comunicat al instituţiei.

"Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cele ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului libertăţii individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătăţii).

În esenţă, Avocatul Poporului apreciază că lipsa reglementării la nivelul legislaţiei primare a măsurilor generate de epidemii (carantină, izolare/internare obligatorie a persoanelor în contextul bolii transmisibile Covid-19) lasă la latitudinea Ministrului Sănătăţii emiterea unor acte administrative, cu caracter normativ, de rang infralegal, ingerinţa generată de această stare vizând drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră că trebuie să existe o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul identificării clare a persoanelor şi situaţiilor în care şi faţă de care măsura carantinei (în oricare dintre formele acesteia: instituţionalizată/internare, izolare) se poate lua, cine o poate lua, în ce condiţii şi pe ce perioadă, deoarece toate aceste situaţii presupun o limitare a unor drepturi fundamentale ale omului.

Dispoziţiile legale criticate, fără a stabili în concret garanţii adecvate menite să asigure respectarea caracterului inviolabil al libertăţii persoanei, lasă unui organ administrativ, Ministrul Sănătăţii, posibilitatea să legifereze şi să restrângă drepturi fundamentale, prin impunerea unor măsuri privative de libertate.

Legea este cea care trebuie să reglementeze procedura de instituire şi încetare a măsurilor restrictive de libertate, aplicarea graduală a măsurilor în funcţie de severitatea cazului, atribuţiile fiecărei autorităţi publice în executarea măsurilor.

Mai mult, normele legale supuse controlului de constituţionalitate, care reglementează dispunerea unor măsuri, trebuie să fie elaborate în mod previzibil şi în limitele unor repere concrete, care să elimine riscul ca, prin ingerinţa autorităţilor administrative, măsurile să capete caracter abuziv sau restrictiv al unor drepturi sau libertăţi.

Pentru a fi respectată de către destinatarii săi, şi anume de autorităţile administrative, normele legale care permit acestora să ia măsuri necesare şi proporţionale, trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita”, arată înstituţia citată stirileprotv.ro.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile