Avocatul fostului principe Nicolae: În spatele ieşirii din succesiune cred că se află două persoane importante din familia regală; le va nominaliza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul principe Nicolae, al[turi de Radu Duda şi principesa Margareta FOTO Mediafax / Arhivă

Două persoane din familia regală sunt responsabile de scoaterea fostului principe Nicolae de la succesiune şi de faptul că acesta nu a fost primit în reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia, a declarat avocatul Radu Enache, adăugând că acesta va spune "la un moment dat” cine sunt cele două persoane.

„A nu da voie nepotului să-şi vadă bunicul pe patul de moarte este lipsă de umanism. Aş spune chiar că ne apropiem de o zonă a cinismului. În spatele ieşirii din succesiune şi a faptului că nu a fost primit, eu cred că se află două persoane importante din familia regală, nu le nominalizez, le va nominaliza la un moment dat Nicolae”, a declarat avocatul fostului principe, Radu Enache, într-un interviu pentru Digi 24.

El susţine că nepotul regelui nu ar fi primit niciodată, în original, decizia de retragere a titlului regal şi că are acest dubiu, că actul a fost semnat de bunicul său, Regele Mihai.

"Decizia de retragere a titlului regal, Nicolae mi-a spus că nu i-a fost comunicată în original niciodată. Deci, eram curioşi să vedem dacă este semnătura fostului suveran. Nefiind un act administrativ nu îl putem ataca nici în contencios. Nicolae are acest dubiu, că nu ar fi fost acel decret semnat şi nu i-a fost comunicat în original”, a spus Radu Enache, avocatul lui Nicolae Medforth Mills.

Avocatul a făcut şi clarificări cu privire la averea Casei Regale.

"El spune că nu urmăreşte moştenirea. E o situaţie aparte. Bunurile Casei Regale şi bunurile proprii ale casei regale. Ceea ce custodele coroanei administrează, bunurile Casei Regale. Un patrimoniu imobiliar estimat la minimum 60 de milioane de euro. Bunurile personale ale fiecărui membru al Casei Regale pot fi lăsate mostnire cui doresc. El nu moştenirea o urmărea, pentru că nici nu mai realizează dacă mai are vreo şansă reală. El voia să-şi vadă bunicul şi voia să revină în familie. Ce înseamnă asta în viitor, vom vedea”, a spus Radu Enache.

Avocatul a precizat că fostul prinţ Nicolae intenţionează să spună în luna decembrie cine se află în spatele excluderii sale din linia de succesiune.

Digi24 i-a contactat pe reprezentanţii Casei Regale, care nu au dorit să comenteze deocamdată subiectul.

De asemenea, avocatul consideră că reacţia princepesei Elena este una „neaşteptată”, venind din partea unei mame, iar comunicatul dat de Casa Regală referitor la faptul că principele Nicolae ar fi avut o tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai a fost o lovitură puternică.

„Este o reacţie neaşteptată din partea unei mame. Copilul ei se află într-o situaţie grea, dificilă, iar comunicatul acesteia a fost o lovitură puternică pentru Nicolae. De mai bine de doi ani de zile, din august 2015, încearcă să ajungă la bunicul lui. Persoane din anturajul Casei Regale fac un adevărat scut uman în jurul fostului suveran. Nu a mai reuşit să-l vadă în mod fizic pe bunicul lui. Nu a mai discutat de peste doi ani cu Regele Mihai”, a mai spus avocatul.

Radu Enache a anunţat, sâmbătă, la Antena 3, că fostul principe Nicolae a scăpat de acuzaţiile de lovire în cazul incidentului de la reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia.

"A rămas numai plângerea depusă de Casa Regală pentru violare de domiciliu. Celelalte persoane aparent implicate n-au depus nicio plângere penală împotriva lui. De fapt, Casa Regală nu putea depune plângere penală în numele infirmierelor, deoarece numai persoana vătămată poate depune asemenea plângere", a precizat Radu Enache la Antena 3.

Casa Regală a anunţat miercuri că fostul principe Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa acestuia din Elveţia, unde a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Regale, pe care i-a agresat, precizând că Regele Mihai refuză să îşi vadă nepotul, căruia i-a fost adus la cunoştinţă acest lucru. Fostul principe Nicolae a transmis atunci că nu înţelege "agresivitatea" Casei Regale de a face tot posibilul să îl împiedice să îşi vadă bunicul.

O zi mai târziu, mama fostului principe, Principesa Elena, s-a declarat dezamăgită şi îngrijorată de faptele fiului său şi a apreciat că, prin comportamentul său acesta "a nesocotit intimitatea, suferinţa şi demnitatea" fostului suveran. Ea susţine că Regele Mihai i-a reproşat într-o scrisoare lui Nicolae că nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitate "presuspusului său copil, o fetiţă de doi ani", ceea ce este "o lipsă de responsabilitate inacceptabilă". Fostul principe Nicolae s-a declarat la rândul său dezamăgit şi profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale, precum şi a mamei sale, apreciind că ar fi nobil ca într-un astfel de moment să toţi să dea dovadă de respect şi să treacă "peste cine ştie ce ambiţii personale".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea