Avocat: Angajatorul nu poate supraveghea video orice clipire a salariatului. Monitorizarea trebuie făcută în nişte limite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorul nu poate supraveghea video "orice clipire din ochi" a salariatului, iar asta este cel mai greu de convins angajatorul, a declarat, marţi, într-un eveniment dedicat dreptului muncii, Mihaela Niţu, avocat senior în cadrul Gruia Dufaut Law Office.

"Monitorizarea angajaţilor la locul de muncă ar putea fi justificată dacă vorbim, de exemplu, despre zone critice, precum centrale nucleare etc. Pe de altă parte, pe protecţia datelor, avem deja plângeri din partea angajaţilor, dar şi a angajatorilor. Din ce ştiu eu, au fost stabilite măsuri cu privire la supravegherea video. Din punctul meu de vedere, aceste norme au existat şi pe legea veche. De asemenea, informarea pe care trebuie să o facă angajatorul era şi pe legea veche... Însă, sunt o parte dintre angajatori care au luat treaba în serios şi au încercat să se conformeze. Nu cred că există o conformare de 100%. Ce a fost mai dificil, din punctul nostru de vedere, al consultanţilor, a fost să convingem angajatorul că nu poate supraveghea orice clipire din ochi a salariatului", a afirmat Niţu.

Aceasta a adăugat că monitorizarea video poate fi realizată, însă în nişte limite, care depind de la caz la caz, arată agerpres.ro. "Monitorizarea poate fi făcută, dar există nişte limite, care depind de la caz la caz. De exemplu, dacă avem o fabrică, şi eu ca angajator sunt îndreptăţit să-mi apăr proprietatea, pot instala aceste camere pentru că se consideră interes legitim. Dar instalarea acelor camere trebuie să vizeze acele căi de acces de interes. Ca angajator, mai bine poate bloca accesul la anumite site-uri din start decât să procedeze la o monitorizare şi să afirme că X a intrat pe site-ul nu ştiu care... Vorbim despre o linie foarte fină, mai ales că acum avem şi telemunca... Angajatorul trebuie să aibă mare grijă să separe lucrurile. Să nu uităm că nu putem de un consimţământ al angajatului când vorbim despre prelucrarea de date personale de către un angajator. Nu vorbim despre un consimţământ de a-i fi instala un GPS pe maşina angajatului sau de a-i supraveghea activitatea de pe telefonul personal, de exemplu", a menţionat avocatul.

Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR) este un set unic de norme cu o abordare comună la nivelul UE în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, care se aplică direct în statele membre.

Noile reguli se aplică din data de 25 mai 2018, iar de atunci aproape toate statele membre şi-au adaptat legislaţia naţională pentru a se alinia la Regulament.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"