Avertismentul comisarului european pentru Sănătate: Întoarcerea la vechea normalitate nu mai este o opţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides FOTO Comisia Europeană/Jennifer Jacquemart

Comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a declarat, vineri, în cadrul celei de-a 23-a ediţii a Forumului European pentru Sănătate Gastein că actuala criză sanitară reprezintă "o oportunitate de a evolua" şi de a crea o "Uniune Europeană a Sănătăţii".

Invitată în cadrul sesiunii din încheierea Forumului European pentru Sănătate Gastein, desfăşurat în acest an online în contextul pandemiei de COVID-19, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că provocările importante, precum pandemia COVID-19, pot fi depăşite "prin parteneriate, solidaritate şi multilateralism" şi a susţinut înfiinţarea Uniunii Europene a Sănătăţii "pentru ca în viitor să fim mai bine pregătiţi, pentru a avea instrumentele corespunzătoare şi pentru a răspunde în mod eficient la ameninţări", arată agerpres.ro.

"COVID-19 ne-a reamintit că marile provocări cu care ne confruntăm în prezent, de la schimbările climatice, la coronavirus sau rezistenţa microbiană la antibiotice, au devenit obişnuite şi le putem învinge prin parteneriate, solidaritate şi multilateralism", a spus comisarul european.

"Cetăţenii europeni se aşteaptă ca UE să coordoneze şi să ofere răspunsul la această criză. Mai mult, se aşteaptă de la noi să ne întărim pregătirea în situaţii de criză şi gestionarea ameninţărilor la adresa sănătăţii. Suntem hotărâţi să ne ridicăm la nivelul acestor aşteptări şi, pentru aceasta, trebuie să începem să construim acordurile pentru o Uniune Europeană a Sănătăţii mai puternică şi mai eficientă", a adăugat Kyriakides.

"Acum avem o şansă de a merge mai departe împreună, prin multilateralism şi solidaritate. Haideţi să profităm de această oportunitate de a evolua şi de a crea o Uniune Europeană mai sănătoasă şi mai rezistentă deoarece întoarcerea la vechea normalitate este evident că nu mai reprezintă o opţiune", a încheiat Stella Kyriakides.

"Noi competenţe ale UE în domeniul sănătăţii"

Ilona Kickbusch, director fondator al Global Health Programme, expertă în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi cadru didactic în cadrul Institutului Universitar de Studii Internaţionale şi Dezvoltare din Geneva, a susţinut la rândul său, în cadrul Forumului European pentru Sănătate Gastein, înfiinţarea unei 'Uniunii Europene a Sănătăţii'.

Fiecare criză sanitară, a spus experta în sănătate oferind exemplul epidemiilor de encefalopatie spongiformă bovină (ESB), sindrom acut respirator sever (SARS) sau Ebola, "a adăugat un nou strat în ceea ce priveşte politicile de sănătate şi a condus la crearea unor noi instituţii sanitare în Uniunea Europeană. În cazul crizei actuale, criza COVID-19, trebuie să răspundem apelului pentru noi competenţe ale UE în domeniul sănătăţii".

În acest sens, a explicat Ilona Kickbusch, este necesară "identificarea formei corespunzătoare de integrare şi cooperare pentru ca UE şi statele membre să acţioneze împreună într-un mod mai eficient în domeniul sănătăţii, atât în perioade de normalitate, cât şi în vremuri de pandemie". Experta în sănătate a subliniat, însă, că acest lucru trebuie realizat "în solidaritate cu restul lumii".

"În pandemie am învăţat nu doar că trebuie să fim protejaţi, ci şi că trebuie să ne protejăm unii pe alţii", a spus experta în sănătate adăugând că "lipsa de solidaritate de la începutul crizei trebuie să constituie un semnal de alarmă".

"Fragmentarea naţională duce la haos"

Clemens-Martin Auer, preşedinte al Forumului European pentru Sănătate Gastein, a declarat vineri, în încheierea evenimentului, că "această criză COVID a scos la suprafaţă necesitatea de a dansa cu "elefanţii' care ne împiedică să facem mai multe progrese în domeniul sănătăţii".

"Când, dacă nu acum, avem nevoie de noi parteneriate pentru sănătate, democraţie şi afaceri!?", a spus Auer amintind că "unii dintre aceşti "elefanţi" sunt deosebit de greu de gestionat când vine vorba de sănătate", oferind drept exemplu "elefantul fragmentării naţionale, al factorilor determinanţi din punct de vedere social şi eonomic, al naţionalismului sau al populismului".

Clemens-Martin Auer a declarat că "răspunsul clar" la aceste probleme este reprezentat de "Uniunea Europeană a Sănătăţii". "Ceea ce ultimele şase, şapte sau opt luni au scos în evidenţă de asemenea este că fragmentarea naţională duce la haos când vine vorba despre depăşirea crizei COVID-19", a spus el dând ca exemplu negativ problemele legate de interdicţiile privind călătoriile în lipsa unor "măsuri unitare pentru gestionarea situaţiei". El a oferit însă şi un exemplu pozitiv, cel al "membrelor UE unite în procurarea vaccinurilor împotriva COVID-19".

În discursul său anual din iulie, privind starea Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a pledat pentru o "Uniune Europeană a Sănătăţii" şi consolidarea sistemului european de sănătate. Uniunea Europeană va crea propria agenţie de cercetare biomedicală şi va convoca un summit global privind sănătatea anul viitor în Italia într-o încercare de a se pregăti mai bine pentru viitoarele pandemii, a declarat von der Leyen la 16 septembrie 2020. Ea a adăugat că va propune întărirea Agenţiei Europene a Medicamentelor şi a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, precum şi crearea unei agenţii europene pentru cercetare şi dezvoltare avansate în domeniul biomedical, aşa cum există în SUA. "Pentru că aceasta a fost o criză globală, trebuie să învăţăm lecţiile globale", a declarat von der Leyen adăugând că "trebuie să facem astfel încât noul nostru program 'UE pentru sănătate' să reziste probei timpului".

Ediţia din 2020 a Forumului European pentru Sănătate Gastein s-a desfăşurat în perioada 30 septembrie - 2 octombrie, reunind virtual reprezentanţi guvernamentali, miniştri, experţi, oameni de ştiinţă, directori de organizaţii şi centre medicale.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie