„Aventura vieţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudorel Eduard Belu (39 de ani) abia așteaptă să plece în inima Africii, alături de familia sa. Giurgiuveanul se numără printre cei cinci câştigători, desemnaţi prin tragere la sorţi, ai concursului organizat de Adevărul Holding.

Tudorel Belu va călători, în luna februarie, împreună cu soţia sa, Lenuţa (39 de ani), şi cu fiica lor, Ema Carmen (15 ani), în Kenya, acolo unde vor sta o săptămână.

Giurgiuveanul are doar cuvinte de laudă pentru revista de benzi desenate: „Sunt incredibil de bine desenate, până la cel mai mic detaliu. Vezi cum Rahan se agaţă de liane şi remarci până şi umbra acestora pe el. Ai senzaţia că zboară pe bune". Belu este de părere că iniţiativa trustului Adevărul Holding de a tipări şi în limba română revistele care făceau senzaţie în anii '70-'80 este una care îi poate face pe puştii din ziua de azi să renunţe pentru câteva momente la calculator.

În afară de revistele cu Rahan, el se declară fan al colecţiilor „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă" şi „101 cărţi de citit într‑o viaţă", scoase pe piaţă tot de „Adevărul".

Chiar dacă nu prea are timp să citească din cauza serviciului, bărbatul mărturiseşte că volumele reprezintă o investiţie pe termen lung. „Le cumpăr pentru fata mea, care a moştenit pasiunea pentru lectură de la mine. Când voi fi doar un bătrân pensionar, o să-mi iau cărţile adunate în această perioadă şi am să le savurez pe îndelete, într-un cort, undeva pe marginea unui lac de munte" spune bărbatul oprit din reverie de soţia sa. „De unde ştii tu că o să mai ai ochii buni la şaptezeci de ani?!", îl tachinează aceasta. „Dacă nu o să mai văd, îmi cumpăr ochelari şi tot le citesc", replică bărbatul.

Primul câștig mare

Tudorel Belu recunoaşte că îi este în continuare greu să creadă că se numără printre câştigători. „Este pentru prima oară când eu şi familia mea câştigăm ceva. De fapt, am mai câştigat acum vreo şapte ani o sumă de bani la 6 din 49, însă a fost ceva infim, pentru că am prins numai patru numere. Pare un vis, cum să fiu eu cel extras din peste 5.000 de concurenţi?!", se întreabă bărbatul.

Acesta se felicită pentru faptul că a insistat pe lângă soţie să ducă plicul de concurs la poştă. „Plicul era pregătit de trei zile. L-am lăsat pe o măsuţă şi am rugat-o pe Lenuţa să-l ducă la poştă. Zilele treceau şi plicul era tot pe etajeră. Sătul de situaţia asta, am strigat la ea într-o dimineaţă dacă are de gând să trimită plicul, altfel o să plece altcineva în Africa. Uite că, până la urmă, i-am lăsat eu pe alţii acasă", zâmbeşte fericitul câştigător.

Maimuţica și papagalul

Tudorel Belu susţine că premiul este bine-venit şi că se potriveşte ca o mănuşă familiei sale, una cu spirit de aventură.

„Împreună cu soţia şi fiica mergem an de an în drumeţii. Ne place foarte mult muntele, ne plac locurile greu accesibile. Anul trecut am fost în Bucegi, la peste 2.000 de metri altitudine. Am făcut cunoştinţă cu «Drumul lui Carol I», o zonă pe care trebuie să o iei la picior. Este costisitor, dar pasiunea e mare. Vedeţi că nici termopan sau parchet nu am. În plus, doar eu sunt salariat: lucrez la o firmă de construcţii. O să rămână doar soacra acasă", decide giurgiuveanul.

„Fiica mea vrea să-şi ia o maimuţică de-acolo, însă nu ştim cum va reacţiona Rocky, papagalul nostru. Pe soţie o pun să facă schimb de reţete culinare cu kenyenii. Noi o să le facem cunoştinţă cu ciorba acrită cu zeamă de varză, iar ei să ne dea ceva reţete cu furnici sau trompe de elefant", încheie hâtru Tudorel Belu, care numără zilele rămase până la „aventura vieţii sale".

"Am de gând să dansez în jurul focului. Poate îmi oferă ei o băutură din nucă de cocos şi încep să mă agit."
Tudorel Eduard Belu
39 de ani

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle