Aurescu, la ONU: Pandemia adânceşte inegalităţile şi vulnerabilităţile anumitor categorii de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto gov.ro

Pandemia afectează drepturile omului şi libertăţile fundamentale, prin adâncirea inegalităţilor şi creşterea vulnerabilităţii unor categorii, a spus ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul unei sesiuni a ONU, cerând acţiuni comune pentru soluţionarea acestor probleme.

Miinistrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a subliniat în intervenţia la cea de-a 31-a Sesiune Specială de Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU, că pandemia de COVID-19 afectează, deopotrivă, situaţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin adâncirea inegalităţilor şi creşterea vulnerabilităţii unor categorii sociale, făcând apel la soluţionarea acestor probleme globale prin acţiuni comune, solidaritate şi cooperare.

În intervenţia sa, ministrul afacerilor externe a salutat organizarea acestei Sesiuni Speciale, remarcând că, la aproape un an de la izbucnirea pandemiei de COVID-19 situaţia la nivel global rămâne preocupantă, iar sistemele de sănătate se confruntă cu dificultăţi, dar există motive de speranţă generate de apariţia primelor  vaccinuri care pot contribui la găsirea unei soluţii aşteptate de toate statele. În context, şeful diplomaţiei române a exprimat în plenul ONU aprecierea pentru dăruirea şi sacrificiul personalului medical din întreaga lume în lupta cu această pandemie.

Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat măsurile adoptate de România în acest an pentru prevenirea răspândirii COVID-19, pentru întărirea capacităţilor sistemului de sănătate, precum şi pentru conştientizarea populaţiei asupra riscurilor impuse de acest virus. A informat, de asemenea, despre măsurile adoptate de ţara noastră pentru continuarea activităţii economice în sectoare de bază şi pentru sprijinirea celor mai afectate sectoare sau companii. Totodată, a arătat că România va completa aceste măsuri în următoarele luni cu derularea campaniei de vaccinare a populaţiei, aspect considerat de ţara noastră o chestiune de securitate naţională.

Ministrul român de externe a menţionat măsurile adoptate de România, în spiritul solidarităţii, pentru sprijinirea altor ţări în depăşirea problemelor create de pandemie, inclusiv prin redirecţionarea a mai mult de jumătate din bugetul asistenţei pentru cooperare internaţională pentru dezvoltare ca răspuns la pandemia de COVID-19, precum şi prin includerea refugiaţilor în rândul beneficiarilor cu acces deplin la sistemul medical din România.

Reafirmând sprijinul constant în favoarea multilateralismului şi ordinii internaţionale bazate pe reguli – având în centru Organizaţia Naţiunilor Unite, ministrul român de externe a arătat că România sprijină iniţiativele sistemului ONU care vizează găsirea unei soluţii globale la pandemia de COVID-19. În acest sens, a făcut referire la rezoluţia „Răspunsul comun la ameninţările sănătăţii globale: combaterea COVID-19”, adoptată de Adunarea Generală a ONU în luna septembrie a acestui an, subliniind că acest document reprezintă un plan de acţiune solid al sistemului multilateral al ONU pentru cooperarea viitoare pentru găsirea unui răspuns comun la pandemie.

Totodată, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a subliniat că pandemia de COVID-19 afectează, deopotrivă, situaţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin adâncirea inegalităţilor şi creşterea vulnerabilităţii unor categorii sociale. În acest context, a făcut apel la soluţionarea acestor probleme globale prin acţiuni comune, solidaritate şi cooperare.

În plus, a pledat pentru găsirea unor soluţii în cadrul multilateral al ONU şi pentru alte teme majore de pe agenda organizaţiei: soluţionarea conflictelor, dezvoltarea durabilă şi respectarea drepturilor omului.

Obiectivul Sesiunii Speciale, care are loc la 1 an de la debutul pandemiei, este de a identifica modalităţile prin care statele membre ale ONU pot coopera pentru a găsi un răspuns comun la această provocare globală. Totodată, sunt discutate posibilele contribuţii la proces din partea agenţiilor specializate şi structurilor sistemului ONU.

Iniţiativa de convocare a unei sesiuni speciale la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU pe tema răspunsului global la pandemia de COVID-19 aparţine Republicii Azerbaidjan.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate