Atenţie ce fructe şi legume consumaţi: zeci de tone scoase la vânzare în supermarketuri au fost retrase de pe piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controalele efectuate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor în prima jumătate a lunii mai s-au soldat cu amenzi pentru mai mult de jumătate din comercianţii verificaţi,inclusiv supermarketuri şi hipermarketuri, fiind retrase de la vânzare peste 21 de tone de fructe şi legume considerate improprii consumului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) continuă campania de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în marile lanţuri de magazine tip hipermarket/supermarket, depozite şi pieţe en-gros, începută în această primăvară. 

Astfel, în perioada 02.05-16.05.2019, s-a desfăşurat o nouă serie de acţiuni de control în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti, în care au fost verificaţi 656 operatori economici, din care la un număr de 341 (52%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare.

A fost verificată o cantitate de 376,7 tone fructe şi legume proaspete din care  57,7 tone ( 15,3 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare a deficienţelor constatate, comisari ANPC au dispus următoarele măsuri: 

oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 21 tone fructe şi legume, în valoare de 238.398 lei, produse improprii consumului uman;

oprirea temporară de la comercializare a a 17 tone fructe şi legume în valoare de  101.884 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; 

aplicarea de 427 sancţiuni contravenţionale dintre care 217 avertismente şi  210 amenzi contravenţionale în valoare de 1.076.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Principalele abateri constatate, în timpul acţiunilor de control, sunt:

- Legume şi fructe care aveau menţiunea pe etichetă “calitatea I”, dar, în fapt, erau pătate, deshidratate sau cu consistenţă moale;

- Legume şi fructe depreciate calitativ (cu consistenţă modificată, cu lovituri mecanice, cu colonii de mucegai etc.);

- Lipsa menţiunii ţării de origine şi a calităţii legumelor şi fructelor;

- Neafişarea informaţiilor privind calibrul, soiul  şi calitatea legumelor şi fructelor comercializate în vrac;

- Informaţii eronate/înşelătoare afişate pe eticheta aflată la vânzare comparativ cu menţiunile inscripţionate pe ambalajul legumelor şi fructelor;

- Neconcordanţa între informaţiile de la raft şi cele din avizul de însoţire a mărfii, cu privire la provenienţa acesteia;

- Neconcordanţa între preţul de la raft faţă de preţul de la casă;

- Neafişarea preţurilor de vânzare;

- Lipsa autorizărilor necesare spaţiului de vânzare;

- Folosirea de mijloace de măsurare (cântărire) neverificate metrologic.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul