Asociaţia „România fără ei“ a depus plângere penală împotriva primarului Capitalei pentru organizarea ilegală a târgului de Crăciun în Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia „România fără ei” a depus o plângere penală împotriva primarului Capitalei, Gabriela Firea, pentru organizarea ilegală a târgului de Crăciun în Piaţa Victoriei.

Membrii asociaţiei o acuză pe Firea de abuz în serviciu, spunând că a luat decizia de a amenaja un târg în faţa Guvernului, deşi municipalitatea fusese înştiinţată în prealabil că în Piaţa Victoriei vor avea loc proteste, iar aceasta nu a comunicat nici în termen legal, nici ulterior interzicerea manifestaţiilor.

„Plângere penală împotriva Primarului General al Municipiului Bucureşti, dna. Gabriela Firea, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 Noul Cod Penal prin îngrădirea dreptului fundamental de liberă exprimare a opiniilor şi libertatea întrunirilor. (...) Plângerea este formulată cu referire la situaţia creată în Piaţa Victoriei din Bucureşti în ziua de 2 decembrie 2017 dimineaţa când lucrători ai unor firme şi reprezentanţi ai structurilor din subordinea Primăriei Generale au descins însoţite de forţe de ordine pentru a instala un aşa-zis “târg de Crăciun”, deşi pe locul respectiv erau declarate prealabil, conform legii, adunări publice pentru mai multe zile”, se arată în documentul publicat pe site-ul asociaţiei.

Membrii asociaţiei explică faptul că municipalitatea a fost înştiinţată cu privire la o serie de proteste ce vor avea loc în perioada 27 noiembrie – 3 decembrie, notificare ce a fost înregistrată la primărie cu numărul 1579788/24.11.2017. Ei spun că reprezentanţii primăriei nu au comunicat nici în termen legal, nici ulterior interzicerea acestor manifestaţii, iar primarul Capitalei doar încearcă să împiedice protestele.

„Întreaga desfăşurare de forţe este făcută în baza unui protocol încheiat cu încălcarea prevederilor legii 60/1991 cu scopul de a interzice proteste paşnice. (...) Primarul general aparţinând Partidului Social Democrat a răspuns astfel ordinelor preşedintelui partidului pentru a reduce la tăcere cetăţenii revoltaţi de iminenta decizie a parlamentarilor PSD şi ALDE de a subordona justiţia intereselor ilegitime de partid”, mai spune asociaţia, precizând că la aceste acţiuni de a împiedica protestele au participat şi membrii Comisiei de avizare a adunărilor publice din cadrul primăriei şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, explică membrii asociaţiei, în Piaţa Victoriei nu există niciun fel de acces pietonal şi niciodată nu au fost organizate acolo târguri de Crăciun, totul reprezentând doar un abuz din partea primarului de interzice oamenilor dreptul la liberă exprimare şi la proteste faţă de anumite măsuri ale actualei guvernări.

„Solicităm anchetarea cu maximă celeritate a acestor fapte de natură a suprima drepturi fundamentale: libera întrunire şi libertatea de exprimare a opiniilor”, conchide asociaţia.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat sâmbătă, la Antena 3, că în urma incidentelor care au avut loc în timpul protestelor din Piaţa Victoriei vor fi depuse plângeri penale împotriva celor care au distrus bunuri, dar şi împotriva celor care nu şi-au făcut datoria. Ea a acuzat lipsa de reacţie a autorităţilor, apreciind că instituţiile statului ar fi trebuit să reacţioneze şi să emită măcar comunicate prin care să reamintească necesitatea respectării legii.

Sâmbătă dimineaţă au izbucnit proteste în Piaţa Victoriei din Capitală, ca urmare a deciziei primăriei de a organiza  un târg de Crăciun în piaţă, în condiţiile în care aceasta a devenit locul tradiţional de desfăşurare a manifestaţiilor antiguvernamentale.

Au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi, o persoană ar fi fost agresată de protestatari conform Jandarmeriei, iar trei dintre manifestanţi au fost amendaţi.

De asemenea, protestatarii au demontat schelele scenei pregătite pentru târgul de Crăciun.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani