Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie atacă în instanţă decretele lui Iohannis de numire a procurorilor-şefi la Parchetul General şi DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistraţii susţin că recomandările MCV sunt obligatorii Foto mediafax - Alexandru Dobre

Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie”, condusă de procurorii Sorin Lia şi Bogdan Pîrlog, anunţă într-un comunicat de presă că va ataca în contencios administrativ decretele prin care preşedintele Klaus Iohannis le-a numit pe Gabriela Scutea şi Giorgiana Hosu la şefia Parchetului General şi DIICOT

Numirile sunt atacate pentru că, potrivit procurorilor, decretele au fost semnate în ciuda avizelor negative primite de la secţia de procurori a CSM. Legea arată că avizele CSM sunt consultative, dar Asociaţia arată că recomandările MCV – care spun că preşedintele trebuie să ţină cont de avizul CSM – sunt obligatoriu de respectat de către statul român. Asociaţia susţine că numirile sunt rezultatul unei proceduri ”constant criticate de către organismele internaţionale menţionate şi reprezintă un atac la adresa statului de drept”.

Comunicatul integral al „Iniţiativei pentru Justiţie”

Având în vedere decretele de numire în cele mai înalte funcţii din ierarhia Ministerului Public, semnate de către Preşedintele României la data de 20.02.2020, cu ignorarea recomandărilor repetate ale Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie”, asociaţie profesională a procurorilor, doreşte să reafirme atât principiul fundamental al independenţei magistraţilor, ca premisă a statului de drept, cât şi rolul primordial al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei.

Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie” subliniază că aceste numiri sunt rezultatul unei proceduri constant criticate de către organismele internaţionale menţionate şi reprezintă un atac la adresa statului de drept.

Fidelă principiilor care ghidează activitatea magistraţilor şi susţinând obligativitatea respectării de către Statul Român a recomandărilor MCV, Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie” a hotărât să promoveze acţiune la instanţa de contencios administrativ, cu solicitarea de anulare a actelor de numire în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu nesocotirea avizelor negative emise de Consiliul Superior al Magistraturii.

În final, având în vedere informaţiile false apărute în spaţiul public referitoare la pretinsa participare a doamnei procuror Gabriela Scutea la întâlniri cu înalţi oficiali europeni, cu ocazia protestelor magistraţilor români de la Bruxelles din 4 aprilie 2019, proteste generate de modificările aduse legilor justiţiei, Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie” precizează că la întâlnirea cu dl Frans Timmermans, comisar european, dna procuror Gabriela Scutea nu a participat, iar pretinsa întâlnire cu dl Antonio Tajani, parlamentar european, nu a avut loc.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie