Asociaţia Colectiv GTG 3010 îi cere preşedintelui Klaus Iohannis desecretizarea informărilor SRI privind problemele din sistemul medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foarte multe dintre cele 64 de victime ale incendiului de la Colectiv au murit din cauza infecţiilor căpătate în spitale

Asociaţia Colectiv GTG 3010 solicită preşedintelui Klaus Iohannis desecretizarea informărilor Serviciului Român de Informaţii cu privire la vulnerabilităţile şi disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate, scrie News.ro. Solicitarea vine după ce testele ordonate de către Ministerul Sănătăţii au arătat că dezinfectanţii livraţi de Hexi Pharma erau diluaţi şi de 2.500 de ori.

Membrii asociaţiei consideră că bacteriile din spitale au cauzat moartea a mii de oameni, ceea ce reprezintă o problemă de siguranţă naţională şi că, prin urmare, se impune intervenţia şefului statului.

„Vrem să aflăm adevărul cu privire la moartea copiilor noştri. Vrem ca niciun părinte să nu mai treacă prin durerea prin care trecem noi acum. Fiii noştri au fost condamnaţi la moarte de acest sistem corupt. Klaus Iohannis trebuie să facă ceea ce a promis - un altfel de politică - şi să desecretizeze informările primite de la SRI, pentru a nu fi acuzat că acoperă vinovaţii“, a precizat Eugen Iancu, preşedintele asociaţiei.

Totodată, membrii acesteia s-au adresat şi copreşedinţilor PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, şi le-au cerut să se delimiteze de candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, ca urmare a asocierii acestuia în campania electorală cu Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, cercetat în dosarul „Colectiv“.

„Considerăm că demersul lui Răzvan Sava reprezintă o ofensă adusă victimelor incendiului de la Colectiv. Primar al Sectorului 4 trebuie să fie o persoană asupra căreia să nu planeze nicio umbră legată de conduita sa morală sau civică şi să nu lezeze, prin candidatura sa, memoria celor 64 de victime ale tragediei din Colectiv”, se arată în solicitare.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat recent că a trimis peste 100 de informări în ultimii ani despre starea sistemului românesc de sănătate, inclusiv problema infecţiilor nosocomiale din spitale. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată