Asiguraţii RCA cu decontare directă ar putea fi obligaţi să justifice banii de reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care au activată opţiunea decontării directe de la propriul asigurător RCA şi care au fost prejudiciate în urma accidentelor rutiere vor fi nevoite să arate cum au folosit banii primiţi pentru reparaţii, în maximum 45 de zile.

În caz contrar, suma va trebui returnată, se arată într-un proiect legislativ care va fi adoptat tacit la Senat. Concret, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule are şanse mari să treacă tacit de Senat deoarece mâine este ultima zi în care mai poate fi dezbătut şi adoptat, iar senatorii n-au programat săptămâna asta nicio şedinţă de plen.

Decontarea directă îi permite victimei accidentului să obţină repararea prejudiciului de la propriul asigurător, care îşi va recupera suma de la firma la care s-a asigurat şoferul vinovat. 

Motivul pentru care s-a propus această modificare, conform expunerii de motive a proiectului, este faptul că, la acest moment, mulţi beneficiari ai mecanismului decontării directe îşi duc maşina la reparaţii în unităţi neautorizate, la persoane nespecializate şi în condiţii improprii, arată avocatnet.ro. Astfel, modificările ar determina oamenii să recurgă la service-uri care ar putea, cel puţin teoretic, să ofere servicii autorizate.

Dacă legea va trece de Parlament, ulterior, aceasta va completată de o serie de norme ale Autorităţii de Supraveghere Financiară. Este important de menţionat, în acest context, că există posibilitatea ca normele respective să impună condiţii şi cu privire la termenul în care trebuie făcută reparaţia vehiculului avariat. Deci, pe lângă termenul de 45 de zile de prezentare a decontului, care va curge de la momentul finalizării reparaţiei, există şansa să fie şi un termen în care reparaţia trebuie să fie finalizată, perioadă care va începe, cel mai probabil, de la momentul primirii despăgubirii de la propriul asigurător.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG