Armata Română cumpără sisteme de comandă-control la standard NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MApN precizează că echipamentele SICIB vor fi în trei configuraţii şi vor ajunge la unităţile de infanterie, tancuri, artilerie, rachete, artilerie terestră sau apărare antiaeriană, logistică Foto: Arhivă

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) vrea să achiziţioneze în perioada următoare echipamente moderne de comunicaţii şi control, parte dintr-un program mai complex de înzestrare în domeniul C4I (command, control, communications, computers and intelligence). Este vorba de 13 sisteme comandă-control de nivel batalion şi 4 de nivel brigadă, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul MApN.

Concret, conform instituţiei militare, achiziţia reprezintă doar Faza 1 din cadrul etapei 1 a programului de înzestrare „Sistem integrat de comunicaţii şi informatică pentru batalion” (SICIB), respectiv etapa 1 de înzestrare „Punct comandă – tip brigadă”(PC Bg). 

„Având în vedere evoluţiile în mediul de securitate internaţional, precum şi diversitatea situaţiilor în care este posibil ca Armata României să intervină cu trupe, atât pe teritoriul naţional, cât şi în afara acestuia, se impune dotarea structurilor din sistemul naţional de apărare cu Sisteme integrate de comunicaţii şi informatică pentru Batalion şi Puncte de comandă-tip brigadă, care să ofere capabilităţi sporite specifice atât războiului clasic, cât şi războiului neconvenţional”, arată Ministerul Apărării în document. Instituţia mai precizează că aceste contracte fac parte din programul esenţial de înzestrare „Sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR”. Interesant este că atunci când a plănuit realizarea acestui program esenţial de înzestrare, MApN şi-a propus să achiziţioneze un număr mai mic de astfel de echipamente, dar ulterior acesta a fost corectat. 

Ofertanţii trebuie să aibă autorizaţii de securitate industrială  

Documentul MApN cuprinde şi procedura prin care se vor realiza achiziţiile. Companiile candidate trebuie să fie în posesia unei autorizaţii de securitate industrială şi sunt obligate să ofere „un angajament ferm, încheiat în formă autentică” de a fabrica sistemele, începând cu primul produs, pe teritoriul naţional al României, în capacităţi de fabricaţie, integrare, testare şi mentenanţă ale operatorilor economici din cadrul industriei naţionale de apărare. În plus, ofertanţii trebuie să fi livrat în ultimii 7 ani produse similare (C4I) către armate NATO sau UE în valoare de cel puţin 540 de milioane de lei. În fine, companiile candidate trebuie să depună o garanţie de participare la procedură de 2% din valoarea contractului multianual fără TVA, garanţia de execuţie a contractului fiind de 10% din valoarea totală fără TVA. 

Echipamente cu mai multe variante constructive pentru schimbarea celor din anii ’80 

MApN mai precizează că echipamentele SICIB vor fi în trei configuraţii şi vor ajunge la unităţile de infanterie, tancuri, artilerie, rachete, artilerie terestră sau apărare antiaeriană, logistică. Apoi, sistemele PC Bg vor avea două variante constructive pentru infanterie sau rachete operativ tactice. Oricum, toate echipamentele trebuie să fie compatibile NATO, mai ales că cele utilizate de MApN în prezent nu prea respectă această cerinţă. „Ca urmare a realităţilor actuale, măsurile întreprinse în domeniul optimizării structurilor organizatorice ale Forţelor Terestre s-a pus în evidenţă discrepanţa dintre dotarea cu tehnică şi echipamente militare a structurilor existente de tip batalion, regiment şi brigadă, cu cele similare din dotarea armatelor ţărilor membre NATO sau UE, în condiţiile în care mare parte din dotarea actuală este moştenită de la structurile anterioare, dotate cu echipamente realizate în tehnologia perioadei 1960-1980 şi compatibile structurilor vechii alianţe din care ţara noastră a făcut parte (Tratatul de la Varşovia)”, precizează oficialii Ministerului Apărării Naţionale. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor