Armata Română angajează ingineri, psihologi şi pompieri. Ce condiţii trebuie să îndeplinească şi ce beneficii sunt oferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihologii militari au, printre altele, ca misiune evaluarea militarilor la întoarcerea din teatrele de operaţii

Armata pregăteşte noi angajari scoţând mai multe posturi la concursul care va avea loc în lunile octombrie şi noiembrie. Este vorba de funcţii de execuţie prevăzute cu grade de ofiţeri, maiştri militari sau de subofiţeri pentru care pot aplica persoane trecute în rezervă sau care provin din mediul civil. Printre altele, Armata Română caută ofiţeri specializaţi în apărarea împotriva incendiilor, în inginerie, dar şi în psihologie.

La prima specializare, cei care aplică trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă/echivalentă în domeniile „Matematică şi ştiinţe ale naturii”, „Ştiinţe inginereşti”, „Ştiinţe sociale”, „Arhitectură şi urbanism” sau orice specializare în profil logistic sau ingineresc. În plus, candidaţii  trebuie să fi absolvit cursul „cadru tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor”.

Pentru posturile de psihologi scoase la bătaie de Armată candidaţii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă/echivalentă sau studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă/echivalentă în domeniul „Psihologie” şi drept de liberă practică în specialitatea “Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale”.

Condiţii generale

Pentru cei care vor să ocupe aceste funcţii de înaltă specializare în MApN reprezentanţii instituţiei anunţă că există o serie de criterii generale pe care aceştia trebuie să le îndeplinească. Astfel, trebuie să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni şi să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul. Mai trebuie precizat că cei care vor să ocupe aceste  posturi de ofiţeri trebuie să aibă vârsta de cel mult 50 de ani.

În plus, candidaţii nu trebuie să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţie.

Calendarul de concurs

Dacă îndeplinesc cumulativ aceste condiţii cei care vor să-şi facă o carieră în Armată trebuie să se înscrie până pe data de 5 octombrie la UM 02515 Bucureşti str. Izvor nr. 110, sector 5 după care, în perioada 22-26, se va face examinarea medicală. Costurile acesteia sunt suportate de către fiecare candidat în parte.

Dosarul de înscriere este compus din cerere de înscriere la concurs, formular de bază cu date personale, certificatul de cazier judiciar, certificatul de naştere, cartea de identitate, acte de studii sau dovada absolvirii acestora şi livretul militar sau adeverinţa eliberată de centrul militar zonal/judeţean/de sector care atestă calitatea de rezervist şi, după caz, efectuarea sau nu a pregătirii militare.

Conform procedurilor MApN, cei care vor să se încadreze în Armată vor trece apoi prin mai multe etape de selecţie. În primul rând se dau teste pentru a se verifica aptitudinile în domeniul militar ale candidatului. Este vorba de examinarea psihologică de care trebuie să treacă orice aspirant. Apoi urmează probele fizice care constau, conform MApN, în parcurgerea într-un timp determinat a unui traseu utilitar-aplicativ şi de probă de rezistenţă. Aceste două teste vor avea loc în perioada 29 octombrie-02 noiembrie, candidaţii fiind notaţi cu Admis sau Respins.

În fine, cei care trec şi de aceste etape vor participa, pe 06 noiembrie, la testul scris în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii.

Salarii şi alte beneficii

Conform unei ultime grile de salarizare a MApN, faţă de anul trecut, salariile în Armată au crescut cu 15-20 la sută. În acest moment, solda lunară se compune dintr-o parte fixă alcătuită din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi o parte variabilă compusă din indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. Pentru corpul ofiţerilor salariile sunt de 2.271 de lei pentru un tânăr locotenent, 3.147 de lei pentru un căpitan şi 3.815 de lei pentru un maior. Apoi un locotenent-colonel este remunerat cu 4.663 de lei, iar un colonel cu 6.025 de lei. 

La capitolul beneficii materiale pot fi încadrate şi diurnele duble pe care militarii la încasează în comparaţie cu alţi bugetari şi compensarea chiriilor. În plus, militarii pleacă în concedii pe banii lor, urmând ca la întoarcere să deconteze cheltuielile în limita sumei de 1.450 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate