Aproape o tonă de canabis, descoperită într-un microbuz, la Giurgiu. Drogurile valorează 9 milioane euro VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din vama Giurgiu au descoperit într-un microbuz înmatriculat în Serbia care voia să intre în România, cantitatea de 750 de kilograme de cannabis. Şoferul maşinii în vârstă de 32 de ani este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc.

Un microbuz înmatriculat în Serbia, condus de un bărbat de 32 de ani, a vrut să treacă vama Giurgiu şi să intre în România cu o cantitate impresionantă de droguri.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au găsit mai mulţi saci de rafie în care se aflau pachete ambalate în folie de staniol. Sacii cântăreau, în total, aproximativ 750 kg şi conţineau o substanţă vegetală de culoare verde închis, presupusă a fi canabis.

Drogurile capturate în vama Giurgiu valorează, dacă ar fi comercializate pe piaţa neagră, aproximativ 9.000.000 euro.

Planta a fost ridicată şi trimisă pentru a fi expertizată la la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR. În urma analizelor, s-a dovedit faptul că substanţa vegetală era cannabis.

În cauză, cercetările sunt continuate de DIICOT Giurgiu împreună cu S.C.C.O. Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea în ţară de droguri de risc.

Cannabis Giugiu

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă