Aproape 100 de migranţi gasiţi de poliţiştii de frontieră de la Nădlac II şi Borş, ascunşi în TIR-uri, la graniţa cu Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 84 de cetăţeni din Siria, Turcia, Bangladesh, India, Maroc, Egipt şi Pakistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse bunuri. Alţi 6 cetăţeni afro-asiatici au fost depistaţi ascunşi într-un autocamion, la Borş, judeţul Bihor.

„Azi dimineaţă, în jurul orei 04:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role de aluminiu pentru o societate comercială din Polonia”, transmite Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de sâmbătă.

În urma controlului amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au  descoperit, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 44 cetăţeni străini.

„Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia, Siria, Bangladesh, Pakistan şi India şi intenţionau sa ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen”, mai precizează comunicatul.

Tot la Nădlac II, judeţul Arad, în cursul nopţii alţi 33 de migranţi au fost depistaţi într-un TIR.

„Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în cursul acestei nopţi, în urma unui controlul amănunţit efectuat asupra unui automarfar, condus de un alt cetăţean turc, ce transporta grupaje pe ruta Turcia – Germania, au fost descoperiţi ascunşi, 33 de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noştri au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Bangladesh, India, Maroc şi Egipt”, transmite Poliţia de Frontieră.

De asemenea, alte două cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de vineri, la PTF Nădlac II şi PTF Borş, unde poliţiştii de frontieră au descoperit, în două ansambluri rutiere, 13 cetăţeni din India şi Pakistan. Aceştia călătoreau ascunşi printre mărfurile transportate şi intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră fac cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani