Apar polițele RCA pentru trotinete și biciclete electrice. Cât ar putea costa să le asiguri

0
Publicat:

ASF a inițiat un proiect prin care se modifică legislația privitoare la polițele RCA, iar printre cei care vor plăti o astfel de asigurare se numără și posesorii de trotinete sau biciclete electrice

Asigurări RCA pentru trotinete și biciclete electrice

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vrea să transpună în legislaţia românească o directivă europeană și pregăteşte un o reglementare prin care toți posesorii de vehicule autopropulsate, care se deplasează cu o viteză mai mare de 25 de kilometri la oră, adică și posesorii de trotinete și biciclete electrice, vor fi obligați să plătească polițe de răspundere civilă auto (RCA).

Vizate sunt, în special, trotinetele și bicicletele electrice care sunt populare în marile orașe, dar pot fi un pericol în trafic, mai ales cu unele modele pot dezvolta viteze foarte mari din fabricație sau după ce sunt modificate. De altfel, din cifrele seci al Poliției Rutiere rezultă că, în ultima vreme, s-au înmulțit accidentele în care au fost implicate astfel de vehicule electrice. Doar în 2022, în România s-au înregistrat 95 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice. În urma acestora, 90 de persoane au fost rănite, iar 3 și-au pierdut viața. Cele mai multe astfel de accidente rutiere s-au produs din cauza vitezei, dar și în urma neacordării priorității de către conducătorii de trotinete sau biciclete electrice.

Este vorba despre transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2021/2118 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi.

Despăgubiri de cel mult 1.000 de euro

Surse din piață susțin că noile polițe ar putea costa aproximativ 150 de lei (30 de euro) pe an și că în cazul unui accident din cauza conducătorului de trotinetă sau bicicletă electrică limita de acoperire a pagubele provocate terților, atât daune materiale cât și vătămări corporale, va fi 1.000 de euro.

Instructorul moto Cristian Anghel a declarat pentru „Adevărul” că, în centrele urbane aglomerate, trotinetele și bicicletele electrice au ajuns un mijloc de transport tot mai utilizat și tocmai de aceea cei care le folosesc trebuie să fie asigurați ca orice participant la trafic.

„Să nu uităm că putem discuta de vehicule extrem de periculoase. Sunt rare, dar există trotinete electrice care ajung și la 160 de kilometri pe oră. Sunt excepții, repet, dar există. Oricum, după model occidental, aceste vehicule electrice ar trebui să fie înregistrate la primării, așa cum se întâmplă acum cu scuterele de capacitate mică sau autoturismele care se pot conduce de minori. Eu cred că acea înregistrare vine și cu o responsabilizare a proprietarului. Apoi, pentru aceste vehicule ar fi obligatorie și încheierea unei polițe de asigurare civilă RCA. Nu trebuie uitat că eventualele accidente ar aduce creșterea prețului poliței RCA și din nou avem o responsabilizare a conducătorului acelui vehicul electric. Acesta este sistemul folosit în mai multe țări europene și acolo funcționează. Mai mult, pentru creșterea siguranței în trafic, în multe tări europene s-a mers chiar mai departe și sunt obligatorii niște minime cursuri teoretice și practice chiar și pentru bicicletele clasice, dar asta este o altă chestiune”, a precizat Cristian Anghel.

RCA pe perioade mai scurte și plafonarea daunelor morale

O altă modificare a legii prevede că, cel mai probabil de anul viitor, vor putea fi emise polițele RCA cu valabilitate mai scurtă, de câteva zile sau chiar câteva ore. Astfel, dacă în prezent șoferii își pot încheia polițe de asigurare cu o valabilitate între o lună și un an, cu multiplu de o lună, în noul proiect este specificat doar faptul că polițele de asigurare pot fi eliberate pe o perioadă de cel mult un an fără să se specifice perioada minimă.

Totodată, noul proiect prevede că despăgubirile în cazul daunelor morale pentru accidente soldate cu decese vor fi plafonate, iar această reglementare este una controversată, susțin surse din piața de asigurări. „ASF, din supraveghetor și reglementator, a devenit o instituție capturată și controlată 100% de firmele de asigurări. Aceste propuneri au fost în realitate scrise de uniunea asigurătorilor și însușite de ASF. Asigurătorii vor mai mulți bani și prin intermediul ASF își rezolvă ambițiile financiare. Este foarte simplu!”, au precizat sursele.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă