Anul acesta, Moş Crăciun vine din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dabo îi explică unui client cum funcţionează jucăriile chinezeşti

Afacerile unei familii de chinezi, stabilită în Drobeta-Turnu Severin la mijlocul anilor '90, prosperă în perioada Sărbătorilor. E criză, iar produsele made in China sunt preferate de clienţi fiindcă sunt mai ieftine.

Comercianţii chinezi fac afaceri în Hala Radu Negru, o clădire reprezentativă pentru Severinul de la începutul secolului XX. Dabo are 33 de ani şi locuieşte în Severin de 12. A fost adus aici de părinţi, pentru a ajuta la afacerea familiei.

Muncă multă pentru o viaţă decentă

„Prima dată au venit părinţii noştri în Severin, prin 1994-1995. Apoi, când lucrurile au început cât de cât să se pună pe picioare, am venit şi eu împreună cu fratele meu. Era foarte greu la început, nu cunoşteam limba, locurile şi oamenii. Am avut însă puterea să ne adaptăm fiindcă eram tineri", povesteşte bărbatul.

Dabo vorbeşte despre greutăţile traiului departe de casă, despre prieteni şi clienţi fideli. „Am muncit foarte mult, în special în primii ani, pentru a ne pune pe picioare afacerea. Lucram toată ziua, iar noaptea mergeam după marfă, în Bucureşti. O parte din produse le aduceam direct din China", explică Dabo.

Zilnic, zeci de clienţi calcă pragul magazinului pentru a cumpăra ornamente de Crăciun sau cadouri pentru cei dragi, aşa că Dabo şi tatăl său nu-şi văd capul de treabă. Încasează bani, bat pe casa de marcat, dau rest, oferă informaţii despre produse. Toate acestea cu o rapiditate ieşită din comun, dobândită în ani de experienţă.

„Pentru noi, munca e cea mai importantă. Vrem să ne creştem copiii bine şi să ne întreţinem familia", spune Dabo.

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile