Antonio Passarelli: Am gătit pentru Ion Iliescu, Petre Roman, Francis Ford Coppola

“Bucătăria e o meserie foarte frumoasă, dar e şi grea. Să vezi cum e la şase dimineaţa, să ai de dat mâncare la 2000 de oameni şi să nu-ţi fi ieşit, şi să plîngi singur în bucătărie!” Antonio Passarelli vorbeşte din propria sa experienţă. E născut în Italia, a terminat acolo Facultatea de Psihologie, dar încă din anii facultăţii a lucrat în restaurante şi a visat să ajungă un mare bucătar.

În 1991 Antonio Passarelli a venit în România, s-a oprit la Timişoara şi a înfiinţat un restaurant italienesc. Scopul său declarat este să promoveze în România arta culinară italienească autentică. La început a fost greu, pentru că era concurat de bucătăria tradiţională românească şi de obiceiurile alimentare sănătoase ale românilor.

Mai citiţi din rubrica Exclusiv.ro
Criza a ieftinit vacanţele în afară

Dorin Chioţea: "În Coreea de Nord nu ai voie să mergi în alt oraş şi celularele sunt interzise"

VIDEO Ingeniozitatea puşcăriaşilor: Cele mai spectaculoase evadări

“Când am venit eu în România, chiar îi admiram pe români, pentru că mâncau sănătos. Acum românii nu mai ştiu să mănânce. Românul a ajuns să fie un pic leneş, mănâncă foarte mult în oraş”, spune Antonio Passarelli. El a învăţat meseria de bucătar în restaurantele din Italia, dar şi-a desăvârşit-o la Timişoara.

Recunoaşte că nu prea are încredere în restaurante, pentru că a văzut cum se găteşte de regulă în bucătăriile lor – “mai cade câte o bucată de carne pe jos...”, spune Antonio, fără a-şi termina ideea. Pentru a evita asemenea situaţii, în propriul restaurant, dacă i se pare ceva suspect, Antonio cere imediat socoteală ospătarului sau bucătarului: “Tu ai gustat din mâncarea asta? Ia şi gustă!”.

După masa de seară trebuie să faci dragoste

Un mod de viaţă sănătos cere să mănânci mai mult dimineaţa şi mai puţin la prânz. Masa de seară nu trebuie neapărat evitată, ea poate fi “aproape normală”, cu condiţia să fie luată cu cel puţin trei ore înainte de culcare.

 “După masa de seară faci dragoste, e foarte important, arzi toate caloriile. Altfel te îmbolnăveşti”, susţine Antonio Passarelli. La 50 de ani, el rămâne un admirator înfocat al femeilor, dar e discret când vine vorba despre viaţa lui personală. Preferă să povestească despre cariera sa profesională.

“În România am gătit pentru Ion Iliescu, pentru Petre Roman, pentru Adrian Sârbu şi pentru Francis Ford Coppola. Trei ani de zile am fost bucătar-şef la MediaPro”. Acum, Antonio vrea să popularizeze bucătăria italienească, nu doar în propriul restaurant din Timişoara, unde e ajutat şi de fiul său, ci în toată România, în colaborare cu Ambasada Italiei. Deşi arta culinară italienească pare foarte cunoscută (în România funcţionează câteva sute de localuri cu specific italian), ea este aplicată greşit.

De exemplu, Antonio a mâncat pizza în foarte multe locuri din România, dar nu i-a plăcut decât undeva la Zărneşti. Pentru reţetele sale, Antonio importă ingrediente italieneşti, speciale pentru restaurante, pe care nu le găseşti de cumpărat în supermarket.

Nu ezită să prepare şi bucate româneşti, inclusiv din carne de porc, pentru a ilustra punţile de legătură dintre români şi italieni, dar evită mititeii şi mâncărurile foarte grase.

Orez pentru iniţiaţi

Un aliment comun italienilor şi românilor este orezul. Dar italienii au ridicat orezul banal la rangul unei delicatese, ei spun că există orez foarte parfumat pentru garnitură, orez pentru risotto şi orez dulce pentru desert.

„Risotto se găteşte numai din orez foarte bun italienesc. De exemplu şi orezul tailandez e foarte bun, dar nu pentru risotto. După aceea, risotto trebuie mâncat atent, trebuie să-l simţi”, susţine Antonio. Ce-i drept, nu toţi românii înţeleg arta gastronomică.

După îndelungi insistenţe, Cosmin, partenerul nostru de la restaurant, a acceptat să guste un risotto “autentic”, dar nu l-a “simţit”. „Mie şi când îmi găteşte soţia orez, îmi vine să mă dau cu capul de masă. O fi bun, dar nu-mi place”, se justifică el.
Dar Antonio nu se lasă descurajat, pentru că orice artă, inclusiv cea culinară, are publicul ei exclusivist.

Pentru un asemenea public „educat”, Antonio vrea să lanseze în România şi o cafea specială italienească. Materia primă provine de lângă Milano, de la o fabrică mică, dar cu tradiţie: “Marca mă interesează, dar şi mai mult mă interesează calitatea”. Iar ingredientele trebuie îmbinate artistic, insistă Antonio: “Bucătăria e ca o «Primavera» de Vivaldi. Iar bucătarul e ca un dirijor bun!”.