ANSVSA: Examinarea cărnii de porc pentru depistarea trichinelozei, obligatorie. Amenda este de 2.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Examinarea cărnii de porc pentru depistarea trichinelozei este obligatorie, iar cei care vând carne şi preparate neverificate, care pot pune în pericol sănătatea şi viaţa celor care o consumă, vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 2.000 de lei.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) atrage atenţia că cele mai multe cazuri de trichineloză la om apar în perioada sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, se taie un număr mare de porci crescuţi în gospodării. Tot în această perioadă, unii consumatori achiziţionează şi consumă carne de porc comercializată clandestin, fără să o testeze prin examen trichineloscopic, punând în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care o consumă, scrie Mediafax.

"Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru că acesta va verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare, va da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a vă garanta propria dumneavoastră sănătate, va asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi pentru a obţine o carne de calitate şi cu un gust mai bun. În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscaţi vânzarea, sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului", arată ANSVSA.

Pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare şi a infestării cu parazitul Trichinella, ANSVSA recomandă consumatorilor să nu cumpere carne de porc, produse sau preparate de la persoane neautorizate, din locuri sau spaţii nesupravegheate sanitar-veterinar.

Totodată, ei atrag atenţia că sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie fără controlul sanitar-veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute poate avea consecinţe grave.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar