ANPC a amendat cu 190.500 de lei mai mulţi operatori economici din „Dragonul Roşu” şi a închis 28 de spaţii comerciale. Neregulile constatate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform comunicatului transmis de ANPC, cele mai importante abateri constatate în complexul en-gros Dragonul Roşu au fost: deficienţe de informare a consumatorilor  Foto: Facebook Dragonul Roşu

comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat, marţi, amenzi în valoare totală de 190.500 de lei în urma mai multor nereguli descoperite la 21 de operatori economici care îşi desfăşurau activitatea în centrul comercial Dragonul Roşu. Totodată 28 de spaţii comerciale au fost închise, întrucât pe suprafaţa acestora au fost identificate produse posibil periculoase sau contrafăcute.

Potrivit unui comunicat transmis de ANPC, marţi, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, CRPC Sud Muntenia Ploieşti şi CRPC Centru Braşov au desfăşurat o acţiune integrată de control, pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în complexul en-gros Dragonul Roşu. 

La acţiunea, derulată sub coordonarea Vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, au participat şi reprezentanţi ai Secţiei de Investigare a Crimei Economice (SICE) Ilfov.  Astfel, au fost controlaţi 53 de operatori economici care activau în diverse domenii comerciale (confecţii textile, jucării, cosmetice, produse electrice), la 38 dintre aceştia verificările nefiind încă finalizate.  

„Comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, 21 de amenzi, în cuantum de 190.500 lei şi 2 avertismente. Ca urmare a acestei acţiuni, au fost aplicate şi următoarele măsuri speciale: 

- au fost sigilate 28 de spaţii comerciale, întrucât pe suprafaţa acestora au fost identificate produse posibil periculoase sau contrafăcute, urmând ca, în perioada următoare, operatorii economice să probeze cu documente faptul că produsele sunt conforme sau, acolo unde au fost descoperite produse contrafăcute, investigaţia să fie continuată de poliţiştii de la SICE IF; 

- s-a dispus interzicerea introducerii pe piaţă a produselor neconforme, în cazul a 5 operatori economici”, menţionează sursa citată.

Conform comunicatului transmis de ANPC, cele mai importante abateri constatate au fost: 

  • deficienţe de informare a consumatorilor; 
  • lipsa afişării certificatului de înregistrare al companiei; 
  • lipsa instrucţiunilor de utilizare şi întreţinere, precum şi a informatiilor de siguranţă în limba română, de pe etichete; 
  • lipsa declaraţiei de conformitate a produselor; 
  • lipsa oferirii certificatelor de garanţie pentru produse; 
  • lipsa afişării preţurilor; 
  • lipsa documentelor de provenienţă a mărfii comercializate; 
  • comercializarea unor jucării notificate pe Sistemull de alertă al UE - RAPEX; 
  • comercializarea unor produse potenţial periculoase sau contrafăcute. 

„Aşa cum i-am obişnuit până acum pe români, suntem o instituţie definită de mobilitate, deschidere, implicare şi acţiuni concrete, pentru a le insufla şi lor curajul de a ne semnala orice neregulă constată, iar când fac asta, să ştie că ANPC răspunde PREZENT! Ne bucurăm de încrederea consumatorilor, pentru care le mulţumim, şi îi asigurăm că reacţionăm mereu ferm şi că avem TOLERANŢĂ ZERO în faţa tuturor celor care nu le respectă drepturile", a declarat Claudiu Dolot, Preşedintele ANPC.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani