ANI, plângere la DNA pe numele directorului Direcției Control și Digitalizare din CNA. Ce acuzații i se aduc

0
Publicat:

ANI a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a sesizat DNA cu privire la existența unor indicii referitoare la infracțiuni asimilate celor de corupție în cazul directorului Direcției de Control și Digitalizare din cadrul CNA.

FOTO: Arhivă

Cristina Tănase ar fi întocmit și semnat bibliografia aferentă concursului organizat în vederea ocupării funcţiei vacante de director al Direcţiei Control şi Digitalizare, în perioada în care exercita această funcţie cu caracter temporar. Potrivit sursei citate, persoana evaluată a participat la concursul sus-menţionat, fiind ulterior numită în funcţia publică de conducere de director al Direcţiei Control şi Digitalizare.

Prin urmare, ANI a sesizat DNA cu privire la săvărșirea de către Cristina Tănase a infracțiunii asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea 78/2000.

Agenția Națională de Integritate a anunțat că a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă și a sesizat organele de urmărire penală și fiscală în cazul a șase persoane. 

În ceea ce îl privește pe Sandu Ioan Mihalte, inspectorul șef al Gărzii Forestiere Braşov şi fost şef al Ocolului Silvic Bucegi - Piatra Craiului Ciucaş RA, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 68.000 Euro între averea dobândită şi veniturile realizate de acesta, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei de conducere de Şef al Ocolului Silvic Bucegi - Piatra Craiului Ciucaş RA.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Braşov, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Sandu-Ioan Mihalte, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei", se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

De asemenea, ANI a anunțat că a sesizat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale ale societăţii comerciale al cărei asociat unic şi administrator este soţia persoanei evaluate, cu privire la operaţiunile de creditare a societăţii de către soţia persoanei evaluate în valoare de 271.555 Lei, respectiv restituirea împrumuturilor către aceasta în sumă de 545.868 lei.

În incompatibilitate a fost găsită Codruţa Emilia Bungău, fost manager al Spitalului Orăşenesc Deta, după ce, în perioada 9 mai 2019 - 31 mai 2021, ar fi exercitat simultan cu funcţia manager al Spitalului Orăşenesc Deta şi funcţia de medic primar în cadrul unei societăţi comerciale şi în cadrul cabinetului medical individual.

Totodată, în incompatibilitate se află și Mihail George Cartojan, funcţionar public în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, întrucât, începând cu data de 28 ianuarie 2021, se află în raporturi ierarhice directe cu soţia acestuia ce ocupă funcţia de consilier în cadrul DSVSA Giurgiu, încălcând astfel prevederile art. 95, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Lucian Cornel Bucur, secretar al municipiului Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a fost descoperit în conflict de interese administrativ, după că în perioada exercitării funcţiei publice a avizat o serie de Dispoziţii ale primarului municipiului Reşiţa prin care i-au fost atribuite funcţii sau calităţi pentru care a obţinut venituri.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Sandu Ioan Mihalte nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", arată Agenţia Naţională de Integritate, potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie