Angajaţii din penitenciare intră în grevă japoneză începând cu 10 august şi organizează miting pe 3 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii intră în grevă japoneză, potrivit ANP FOTO Adevărul

Angajaţii din penitenciare intră în grevă japoneză începând cu 10 august. Aceştia vor organiza şi un miting în faţa Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pe 3 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că protestele angajaţilor din penitenciare continuă conform calendarului anunţat, la 10 august membrii de sindicat urmând a intra în grevă japoneză.

Majoritatea celor 31 de sindicate afiliate a notificat conducerile penitenciarelor în legătură cu refuzul de a efectua ore suplimentare şi a depus sesizări împotriva ordinelor şi dispoziţiilor ilegale în materia plăţii orelor suplimentare şi a imputernicirilor, acţiunea urmând a fi finalizată pe 10 august 2018.

„Rezultatul precedentelor discuţii cu ministrul Tudorel Toader şi reprezentanţii acestuia este doar o listă lungă de promisiuni nerespectate, ceea ce a şi determinat declanşarea acţiunilor de protest, care vor continuă până la rezolvarea problemelor sesizate şi demiterea actualului ministru al Justiţiei”, arată un comunicat de presă.

Care sunt solicitările sindicaliştilor

Sindicaliştii cer condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor şi plata integrală a orelor suplimentare curente.

Potrivit calendarului acţiunilor de protest, pe 19 august 2018 – angajaţii din penitenciare organizează grevă prin „exces de zel la accesul în penitenciare şi în derularea altor activităţi care, deşi nu afectează drepturile deţinuţilor, pot duce la blocarea penitenciarelor”, între 27 august şi 27 septembrie 2018 e programată pichetarea penitenciarelor de către 50 – 100 de angajaţi în uniformă, între 01 – 10 septembrie 2018, sindicaliştii vor depune acţiuni în instanţă şi plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre, urmând ca pe 03 octombrie 2018 să organizeze miting în uniformă la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu marş de protest între cele două instituţii.

Începând cu octombrie 2018, angajaţii din penitenciare vor refuza să intre în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a misiunilor.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere