Angajată a RATB, reţinută după ce ar fi luat mită de la persoane cărora le promitea locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O angajată a RATB a fost reţinută pentru trafic de influenţă FOTO Adevărul

O angajată a Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) a fost reţinută pentru trafic de influenţă, după ce ar fi luat mită 2.000 de euro şi 9.500 de lei de la trei persoane cărora le-a promis posturi de dispecer sau şofer în cadrul regiei.

Femeia, în vârstă de 37 de ani, a fost prinsă marţi în flagrant, în timp ce primea 500 de lei de la una dintre cele trei persoane.

„În urma cercetărilor efectuate în această cauză, poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Poliţiei Capitalei au constatat faptul că femeia, funcţionar în cadrul unei companii de transport public, ar fi primit 2.000 de euro şi 9.500 de lei de la trei persoane, în urma promisiunii angajării în cadrul companiei", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de Poliţia Capitalei.

Surse din Poliţie au declarat că femeia este angajată la Regia Autonomă de Transport Bucureşti, potrivit Mediafax.

Anchetatorii au stabilit că angajata RATB a mai cerut şi a primit de la aceeaşi persoană 3.000 de lei pe 11 aprilie şi 500 de lei pe 22 mai, după ce i-ar fi promis că o va ajuta să se angajeze dispecer în cadrul Regiei.

Totodată, femeia ar mai fi solicitat şi primit 2.000 de euro în luna martie 2013 şi 5.500 de lei în aprilie 2014, de la doi bărbaţi, spunânduă-le că le poate aranja să se angajeze ca şoferi în cadrul RATB.

Femeia a fost reţinută pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online