Anchetă a Parchetului European în România: Fostul deputat Octavian Goga, printre cei suspectaţi de fraudă cu fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat PSD Octavian Goga este cercetat de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, pentru fraudă cu fonduri europene, potrivit surselor Adevărul. Prejudiciul este estimat la 1,7 milioane de euro.

Parchetul condus de Laura Codruţa Kovesi a l-a trimis în judecată pe Octavian Goga. Foto: AFP

Potrivit EPPO, cinci persoane fizice şi două companii sunt cercetate pentru fraudă cu fonduri UE (fals şi înşelăciune) în valoare de 1,7 milioane de euro.

Anchetatorii spun că, în perioada septembrie 2018 – februarie 2023, aceştia ar fi folosit documente false și inexacte pentru a obține fonduri UE pentru înființarea unei exploatații agricole. Ar fi primit 1,9 milioane de euro, însă prejudiciul a fost estimat la 1,7 milioane de euro pentru că plata de 200.000 de euro a fost oprită datorită anchetei procurorilor.

Potrivit surselor Adevărul, administratorul firmei care primea fondurile europene este fostul deputat PSD Octavian Goga. 

Procurorii au pus sechestru pentru recuperearea daunelor. 

Potrivit informaţiilor Adevărul, dosarul ar fi fost preluat de la DNA Mureş, Octavian Goga fiind arestat preventiv în luna martie în această cauză. Noutatea după preluarea de către EPPO se referă la extinderea urmăririi penale și în cazul altor persoane.

Procurorii români spuneau că ar fi comis faptele din funcţia de parlamentar. 

Mai exact, "împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.

Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator", explicau atunci procurorii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!