ANAF: Contribuabilii pot cere returnarea taxei auto după aprobarea procedurii de restituire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, joi, că persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme, taxa de poluare sau taxa pentru emisii poluante pot cere returnarea pe cale administrativă doar după adoptarea procedurii de restituire, care va stabilită în termen de 45 de zile.

„În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi ale Ordonanţei de Guvern va fi elaborată o procedură care va fi aprobată prin ordin comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în termen de 45 de zile de la publicarea Ordonanţei de Guvern în Monitorul Oficial”, potrivit unui comunicat de presă emis, joi, de ANAF.

Astfel, potrivit ANAF, persoanele care au achitat deja aceste taxe pot cere restituirea lor pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă.

„Rugăm contribuabilii interesaţi să solicite restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, după adoptarea procedurii de restituire”, precizează ANAF.

Şoferii îşi pot recupera taxa auto printr-o cerere depusă la ANAF

Guvernul a aprobat miercuri ordonanţa care stabileşte returnarea taxei. Potrivit unei Ordonanţe de Guvern, persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot cere restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, conform ordonanţei care modifică OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, arată Mediafax.

Persoanele aflate în această situaţie pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal.

Aceste cereri se soluţionează în termen de 45 de zile de la data înregistrării, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere. 

Împotriva deciziei organului fiscal, dar şi în cazul în care cererea nu a fost soluţionată în termenul legal, persoana interesată poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestaţia se soluţionează în 45 de zile de la înregistrare.

În cazul în care nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluţionată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, aceasta din urmă poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.

Mai mul, pot solicita restituirea vechii taxe auto prin cerere la ANAF şi cei care au în prezent procese pe rol.

Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, percepute în trecut, precum şi dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se pot restitui conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu ministrul Finanţelor, urmează să stabilească procedura de efectuare a plăţii.

Restituirea sumelor se face de către organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.

O altă prevedere a ordonanţei aprobate miercuri are în vedere instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Veste bună pentru şoferi. Aceştia îşi vor putea recupera taxa auto printr-o cerere depusă la ANAF

Şoferii îşi vor putea recupera taxa auto printr-o cerere depusă la Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF), fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă a solicitanţilor. Mai mult, cei care au deja procese pe rol pot renunţa la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă