Amenzi usturătoare pentru românii şi firmele care nu respectă măsurile impuse prin ordonanţele militare. De miecuri sancţiunile se majorează chiar şi de 10 ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Mediafax

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respect măsurile luate în perioada stării de urgenţă au crescut până la 20.000 de lei, iar pentru firme ele pot ajunge şi la 70.000 de lei, potrivit ordonenţei de urgenţă publicată în Monitorul Oficial, arată Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Ieri, 31 martie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă, informează GCS.

„Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori:

  • minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.
  • amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei”. se arată în comunicatul sursei citate.

Sancţiunile pot fi aplicate începând de miercuri

În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:


- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
- suspendarea temporară a activităţii;
- desfiinţarea unor lucrări;
- refacerea unor amenajări.

„Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie