Amenzi de peste 100.000 de lei, date de pompieri la unităţi de pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au luat la puricat hotelurile, pensiunile şi cluburile de pe litoral, aplicând 90 de amenzi, în valoare de peste 100.000 de lei. În plus, au fost identificate şi 34 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în perioada 15 - 25 iunie, au fost verificate 60 de hoteluri, pensiuni, baruri, terase, cluburi şi parcuri de distracţii, în urma cărora au fost date 90 de amenzi în valoare de 108.500 lei.

“De menţionat este faptul că pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei şi pe timpul nopţii. În urma acţiunilor preventive au fost identificate 34 obiective care funcţionau fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. În teren, personalul specializat nu a identificat nereguli grave care să impună aplicarea măsurii complementare de închidere a funcţionării”, se precizează în comunicatul IGSU.

Principalele deficienţe descoperite în urma controalelor au vizat documentele de organizare a apărării împotriva incendiilor, exploatarea instalaţiilor tehnice cu defecţiuni sau improvizaţii, lipsa mijloacelor tehnice de primă intervenţie, nerespectarea reglementărilor şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă