Amenzi de 1,6 milione de lei pentru nereguli în cluburi pe linia securităţii împotriva incendiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au identificat aproape 3.000 de nereguli pe linia prevenirii incendiilor, în urma unor controale în cluburi, baruri şi discoteci.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii au derulat, în fiecare sfârşit de săptămână din perioada 3 noiembrie - 5 decembrie 2017,  847 acţiuni de verificare la obiective frecventate de un număr mare de utilizatori, din categoria cluburi, baruri şi discoteci.

Verificările au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriaşi sau de către administratorii/proprietarii spaţiilor.

Pe timpul acestor controale, inspectorii de prevenire au identificat 2.906 neconformităţi, dintre care 328 au fost remediate pe timpul verificărilor. Neregulile constatate în teren au fost sancţionate cu 654 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 1.548.350 lei. Dintre acestea, 36 de amenzi în cuantum de 88.550 lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Localuri închise pentru nereguli grave

Totodată, din totalul locaţiilor verificate în această perioadă, au fost identificate 195 de obiective din categoria cluburi, baruri şi discoteci, care funcţionau fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

În urma controalelor, nu au fost constatate încălcări grave privind securitatea la incendii, sens în care nu s-a impus aplicarea sancţiunii complementare de oprire a funcţionării.

De asemenea, pompierii au desfăşurat activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile din cadrul acestor localuri publice, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi asigurarea primei intervenţii în caz de incendiu.

Pentru perioada următoare, IGSU anunţă că va intensifica acţiunile de prevenire şi va asigura prezenţa echipajelor de intervenţie la evenimentele de amploare, în care sunt aşteptaţi un număr mare de cetăţeni, pentru realizarea rapidă a unor dispozitive operative în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?