Ambasadorul SUA: Nu sunt condiţii favorabile ca România să devină parte a programului Visa Waiver în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, luni, că nu este foarte optimist cu privire la şansele României de a deveni parte a programului Visa Waiver în 2016, relatează Agerpres în pagina sa electronică.

„Legea americană cere ca participanţii la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz în cazul României, publicate acum mai bine de un an, arată că, deşi evoluţia era în direcţia bună, rata de refuz era încă în mod considerabil mai mare de 3% şi, de aceea, România nu se califică încă pentru acest program“, a afirmat Hans Klemm, la o masă rotundă cu jurnaliştii.

Ambasadorul SUA la Bucureşti a precizat că, în condiţiile în care rata de refuz în cazul României rămâne „în jur de 10%“ şi contextul politic nu este favorabil modificării legii astfel încât procentul minim să fie crescut, îi este foarte greu să fie optimist în legătură cu includerea României în programul Visa Waiver.

„Potrivit legislaţiei actuale, există un număr de paşi procedurali legali care trebuie făcuţi şi rata de refuz al aplicanţilor români pentru viză trebuie să scadă sub un anumit procent legal. În ceea ce priveşte paşii care trebuie făcuţi, în afară de rata de refuz, practic toţi aceşti paşi au fost făcuţi. Este un acord care a fost semnat anul trecut în octombrie care încă trebuie ratificat în Parlamentul României, dar toate celelalte cerinţe au fost, practic, îndeplinite. Acum este important să scadă rata de refuz“, a explicat Klemm. 

Tot el a vorbit şi despre rolul pe care Statele Unite l-ar putea avea astfel încât să scadă rata de refuz în cazul României. 

„Trebuie să explicăm românilor care sunt cerinţele pentru a fi eligibili în obţinerea unei vize de non-imigrant pentru a merge în SUA. Dacă am face o treabă mai bună pentru a explica românilor aceste cerinţe, nu numai aici în Bucureşti, dar în toată ţara, i-ar putea descuraja într-un sens pozitiv să aplice pentru viză pe cei care este puţin probabil că se califică. Este foarte scump, nu este ieftin să aplici pentru viză şi practic 10% dintre cei care aplică, nu numai că nu obţin viză, dar fac şi o investiţie financiară", a afirmat ambasadorul.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”