Ambasadorul României la Washington s-a întâlnit cu reprezentanţi ai companiei americane Greenbrier, care a fuzionat recent cu Astra Rail

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Cristian Maior (al treilea din dreapta), în vizită la sediul companiei Greenbrier FOTO Captura washington.mae.ro

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut marţi, 7 noiembrie, o întrevedere cu reprezentanţi ai conducerii companiei americane Greenbrier, care fuzionat recent cu firma românească Astra Rail.

Parteneriatul dintre Greenbrier şi Astra Rail este o investiţie majoră care susţine dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic România-SUA şi demonstrează potenţialul României ca principal partener al SUA în regiune, nu doar din punct de vedere politico-militar, ci şi economic, a apreciat Cristian Maior cu prilejul vizitei sale la Portland (Oregon), unde îşi are sediul Greenbrier.

Greenbrier a fost reprezentată în cadrul întâlnirii de către Jack Isselman, senior vice president pentru relaţii externe, şi Greg Bretzing, director pentru securitate globală şi proiecte speciale.

Principala temă de discuţie a fost reprezentată de recentul acord, încheiat în luna iunie 2017, între Greenbrier şi Astra Rail, se arată într-un comunicat al Ambasadei României din SUA.

Preluarea de către firma americană a facilităţilor de producţie de la Arad, Turnu Severin şi Caracal a dus la formarea celui mai mare producător de material rulant feroviar din Europa.

În acest context, reprezentanţii companiei Greenbrier au prezentat intenţiile de dezvoltare pe termen lung ale noului proiect, care au în vedere transformarea României în principala locaţie de producţie pentru piaţa europeană şi cele adiacente.

Partea americană a arătat că Parteneriatul Strategic SUA-România în domeniul securităţii şi apărării a creat o bază de încredere reciprocă, pe care pot fi dezvoltate proiecte economice de anvergură. De asemenea, interlocutorii americani au apreciat în mod deosebit buna pregătire şi capacitatea profesională a specialiştilor români, precum şi sprijinul acordat de autorităţile române pentru finalizarea în bune condiţii a acestui acord, dă asigurări misiunea diplomatică românească.

La rândul său, ambasadorul George Cristian Maior apreciat rolul acestei investiţii majore în dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic România-SUA, subliniind că acest proiect confirmă încă o dată potenţialul României ca principal partener al SUA în regiune, nu doar din punct de vedere politico-militar, ci şi economic. Formarea Greenbrier-Astra Rail arată capacitatea României de a fi baza unei strategii de extindere regională, centru principal de producţie pentru întreg spaţiul UE şi numeroase alte pieţe. De asemenea, ambasadorul României a încurajat compania americană să menţină un dialog permanent cu autorităţile române în vederea identificării de noi oportunităţi de extindere a activităţii şi de consolidare a unei prezenţe durabile în România.

Ulterior acestei întâlniri, ambasadorul George Cristian Maior a avut o întrevedere cu Scott Goddin, director al Biroului din Portland al Departamentului Comerţului al SUA şi James Newton, specialist în domeniul comerţului internaţional din cadrul Administraţiei IMM-urilor a Statelor Unite.

Cu această ocazie, ambasadorul României a prezentat recentele evoluţii macroeconomice pozitive ale României şi oportunităţile pe care le oferă ţara noastră pentru investitorii străini. Totodată, a subliniat importanţa organizării de către Departamentul Comerţului al SUA a recentei misiuni economice Trade Winds care a avut loc la Bucureşti şi perspectivele pe care acest eveniment le oferă dezvoltării relaţiilor economico-comerciale dintre cele două ţări. Un element principal al discuţiilor a fost reprezentat de posibilitatea organizării unor misiuni economice reciproce în vederea stabilirii de parteneriate între companiile din Portland şi cele din ţara noastră, îndeosebi companii mici şi mijlocii, transmite Ambasada României de la Washington.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”