Alpinistul român Horia Colibăşanu şi doi camarazi, surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alpinistul român Horia Colibăşanu şi camarazii săi, Marius Gane - sportiv român de performanţă şi alpinist de mare altitudine şi Peter Hámor - alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, au fost surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya, ei fiind nevoiţi să taie cortul în care se aflau pentru a se salva.

Cei trei alpinişti se vor întoarce în tabăra de bază, unde vor decide dacă vor mai continua ascensiunea spre vârf.

"Avem veşti din expediţie şi din păcate nu sunt cele pe care le aşteptam cu toţi. Noaptea trecută, la 6.800 de metri altitudine pe Dhaulagiri, o avalanşă a venit peste cortul în care se aflau cei trei alpinişti şi i-a îngropat în zăpadă. Au fost nevoiţi să taie cortul cu briceagul pentru a ieşi. Peter şi Horia au ieşit primii. Marius a mai întârziat pentru că nu şi-a găsit imediat bocancii în cortul surpat sub zăpadă. Din fericire, au reuşit să îşi găsească adăpost într-o grotă pentru restul nopţii şi să ajungă în siguranţă în Tabăra 1. Horia a transmis de acolo că toţi trei sunt teferi, dar trebuie să coboare în Tabăra de Bază. În funcţie de vreme şi de celelalte condiţii vor hotărî în zilele următoare dacă reiau ascensiunea”, se arată într-un mesaj postat pepagina de Facebook a alpinistului Horia Colibăşanu.

Alpinistul Horia Colibăşanu a anunţat, în 18 martie, că începe călătoria spre Nepal, Himalaya, unde plănuieşte să continue proiectul ambiţios început în 2019, şi anume deschiderea unei rute noi spre vârful Dhaulagiri, de 8.167 metri. Colibăşanu este primul sportiv de performanţă din România care s-a vaccinat împotriva COVID-19, acest lucru fiind posibil şi datorită ocupaţiei sale principale, aceea de medic stomatolog.

Din echipa expediţiei pe Dhaulagiri fac parte trei alpinişti cu experienţă: Horia Colibăşanu, care are în palmares opt vârfuri de peste 8.000 de metri, Marius Gane - sportiv român de performanţă şi alpinist de mare altitudine, Peter Hámor - alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya. 

Cei trei sportivi urmau să aibă o ascensiune fără oxigen şi fără ajutorul şerpaşilor.

Horia Colibăşanu este sportiv de performanţă, alpinist de mare altitudine, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a acordat lui Horia Colibăşanu în iunie 2017 cea mai importantă distincţie pe care o poate acorda preşedintele: Ordinului Naţional “Steaua  României”, în grad de Cavaler.

Munţii pe care a urcat până acum Colibăşanu sunt: K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m), Everest (8.848 m).

Horia Colibăşanu a participat la 22 de expediţii internaţionale de-a lungul carierei sale, făcând echipă cu parteneri din diferite ţări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania şi Polonia.

Cariera sa sportivă, dar şi cea medicală, sunt surprinse în documentarul "Superhombre", lansat în 2020 şi premiat în cadrul mai multor festivaluri de film.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort