Alina Gorghiu şi Bogdan Olteanu vor fi audiaţi ca martori în dosarul lui Mihail Vlasov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, copreşedintele liberal Alina Gorghiu şi fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu vor fi audiaţi ca martori în dosarul lui Mihail Vlasov, fostul şef al Camerei de Comerţ şi Industriei.

Este vorba de o audiere în calitate de martori cu privire la un proiect de lege despre care, susţin procurorii de la DNA, ar fi fost rezultatul traficului de influenţă făcut de Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industriei.

Achitarea

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov a fost achitat, pe 4 aprilie, în dosarul în care este acuzat de intervenţii pentru promovarea în Parlament a unui proiect de act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost contestată la Curtea Supremă.

Acuzaţiile DNA

Dosarul s-a judecat din iulie 2015 la Curtea de Apel Bucureşti, iar sentinţa a fost dată după nouă termene de judecată şi două amânări de pronunţare.

Proiectul de act normativ era intitulat "Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului", iar iniţiatori au fost deputaţii Aurel Vainer, Mircea Grosaru, Florin Iordache, Alina Gorghiu, Attila Marko şi senatorul Klarik Laslo-Attila.
Procurorii susţin că scopul era acela ca iniţiatorii să-şi convingă colegii de partid să susţină proiectul. Mai mult, din discuţiile interceptate de anchetatori rezultă că Mihail Vlasov a intervenit pentru această iniţiativă legislativă la parlamentari care erau şi arbitri la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, printre care Florin Iordache, Alina Gorghiu şi Aurel Vainer.

Gorghiu, audiată ca martor şi la CAB

La ultimul termen de judecată, din 7 martie, a fost audiată ca martor co-preşedintele PNL, deputatul Alina Gorghiu. Aceasta a arătat, în declaraţia de martor, că deputatul Florin Iordache i-a solicitat să semneze propunerea legislativă privind activitatea de înregistrare în Registrul Comerţului, precizând că iniţiativa legislativă nu i se pare una de natură să genereze vreun prejudiciu.

Procurorii DNA îl acuză pe Mihail Vlasov de dare de mită şi de iniţierea unei campanii pentru obţinerea sprijinului politic pentru ca proiectul să fie adoptat.
Într-o discuţie telefonică interceptată de anchetatori, Mihail Vlasov îi indică lui Florin Iordache parlamentarii care să semneze propunerea legislativă, printre care sunt Alina Gorghiu, Ion Chelaru şi Mircea Grosaru (decedat în februarie 2014).
Deputatul Alina Gorghiu a dat o declaraţie de martor şi în faza de urmărire penală a cauzei, în februarie 2015. Ea arăta în declaraţia data la DNA că nu a discutat cu deputatul Mircea Grosaru despre iniţiativa legislativă, însă s-a întâlnit cu acesta la Curtea de Arbitraj şi a presupus că a fost numit arbitru.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Mihail Vlasov îşi dorea adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, iar scopul era “controlarea veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată de Registrului Comerţului”.
Mihail Vlasov i-ar fi promis deputatului căruia îi ceruse susţinerea pentru promovarea şi adoptarea proiectului de act normativ, la cererea parlamentarului, că îl va numi arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

"În baza înţelegerii anterioare, inculpatul Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a şedinţei din data de 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al CCIR cererea deputatului de acordare a funcţiei de arbitru, a supus votului membrilor colegiului şi a votat alături de aceştia numirea deputatului respectiv în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR", au mai arătat anchetatorii.
 
 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare