Alexandru Cumpănaşu, despre dosarul de la DNA: „Nu am prezentat informaţii eronate la SNSPA, toate diplomele şi CV-ul sunt reale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Cumpănaşu recunoaşte că este, într-adevăr, vizat de DNA Constanţa pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA. Fostul candidat la prezidenţiale susţine, însă, că nu a prezentat documente false în momentul angajării la SNSPA şi că va depune o plângere penală pe numele lui Remus Pricopie, rectorul instituţiei, pe care îl va da şi în judecată pentru că i-a „afectat imaginea”.

Alexandru Cumpănaşu a confirmat parţial informaţia, precizând, însă, că verificările au avut loc încă din timpul campaniei prezidenţiale şi negând că ar fi pus sub acuzare. Acesta susţine în continuare că nu a prezentat Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative nicio informaţie eronată cu privire la studiile sale, anunţând că-l va da în judecată pe rectorul universităţii Remus Pricopie.

„Nu am minţit şi nu am dat NICIO declaraţie din care să rezulte că am studii superioare la acel moment. Nu am prezentat SNSPA nicio informaţie eronată sau care să nu corespundă realităţii. Toate diplomele şi CV-ul transmise pentru angajare au fost cele reale. Încadrarea pe post, respectiv anexa la care se face referire a fost ÎNTOCMITĂ de SNSPA, semnată de RECTOR sau în numele lui şi de mine. Nu este o declaraţie pe propria răspundere sau alt fel de inducere în eroare a SNSPA. Este stupid ce afirmă SNSPA care din informaţiile mele sunt verificaţi cu privire la ÎNTREGUL PROIECT de către DNA Bucureşti, nu doar cu privire la această glumă proastă.

Apreciez că deşi mulţi securişti predau la SNSPA, proiectul de 40 milioane de lei al SNSPA, verificat acum la DNA Bucureşti, va scoate la iveală fraude cu adevărat reale şi nu inventate pentru că ei au întocmit documente într-un mod incorect. Faţă de aceste acuzaţii voi formula în curând o plângere penală pe numele lui Remus Pricopie care a făcut şi face jocuri ciudate ale unora din SISTEM. Repet, dacă nu au fost respectate condiţiile de încadrare, răspunderea aparţine SNSPA care are departamente multiple de verificare a documentelor până la semnarea contractului de muncă. În rest, consider că faţă de plângerea ce o voi depune în perioada imediat următoare, multe surprize vor ieşi la iveală faţă de Remus Pricopie şi o parte din SISTEM care a lucrat chiar în acest proiect! Mai mult decât atât, voi da în judecată SNSPA şi pe Remus Pricopie pentru afectarea imaginii publice în mod eronat şi pentru un concurs de infracţiuni, respectiv denunţ calomnios, fraude din fonduri europene şi fapte ilicite 

cauzatoare de prejudiciu”, a scris Cumpănaşu pe Fcebook.

Alexandru Cumpănaşu mai susţine şi că activitatea procurorilor DNA nu este una recentă, fiind chemat la declaraţii la DNA Constanţă în timpul campaniei prezidenţiale, iar ultima corespondenţă cu procurorii a avut loc în urmă cu câteva zile. Fostul candidat la prezidenţiale dezminte că ar fi pus sub acuzat.

„La 2 zile după terminarea alegerilor, am fost audiat de către DNA Constanţa. M-am prezentat ca un cetăţean normal şi am demontat în integralitate minciuna SNSPA. În fapt, a lui Remus Pricopie şi a unei mici găşti din jurul acestuia. Am solicitat să lămuresc deîndată toate aspectele, ceea ce am şi făcut. Fiind o plângere penală era normal ca procurorii să facă verificări. Nu am primit din partea DNA nicio informaţie precum cea falsă, prezentată în presă. Ultima corespondenţă cu DNA Constanţa a avut loc chiar acum câteva zile şi mi s-a comunicat că nu mai este nevoie de nimic suplimentar pentru a lămuri speţa. Subiectul este ridicol şi în fapt, dacă a existat vreo greşeală aceasta aparţine SNSPA şi rectorului acesteia”, a mai scris Cumpănaşu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare