Alex Florin Florența: Avem o mare problemă ce ține de motivarea procurorilor. Componenta financiară nu se poate la noi în sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alex Florin Florența, propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror general, este de părere că există o problemă în Ministerul Public în ceea ce privește motivarea procurorilor, precizând că „din păcate” aceștia nu pot fi premiați cu bani.

Alex Florin Florența, propunerea lui Predoiu pentru Parchetul General FOTO: Inquam Photos

Acesta a fost întrebat în timpul interviului susținut în fața membrilor Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) despre un punct trecut în proiectul său de management, care se referă la identificarea unor modalități de premiere a procurorilor care se evidențiază în activitatea lor, potrivit Agerpres.

„Avem o mare problemă, pe care o resimţim cu toţii, ce ţine de motivarea procurorilor în sistem. Această lipsă de motivaţie, cred eu, vine şi din lipsa unei viziuni şi a unei direcţii de acţiune foarte clar asumate, astfel încât fiecare procuror să înţeleagă de ce, din acel coş zilnic cu care se trezeşte luni pe colţul mesei, i se cere să soluţioneze dosarul X sau Y şi nu tot coşul la întâmplare. Cred că adoptarea unei viziuni mult mai închegate şi mai evidente pentru a înţelege fiecare procuror de ce face un anumit dosar, de ce se chinuie pe o anumită direcţie, are aptitudinea de a mobiliza mult mai bine corpul de procurori", a răspuns procurorul, potrivit sursei citate.

Alex Florin Florența susține că trebuie gândit un sistem la nivelul Ministerului Public prin care să fie identificați pentru funcții de conducere procurorii care se evidențiază în activitatea de urmărire penală.

„Ca mod de premiere, evident nu mă refeream la neapărat la componenta financiară, de bani, pentru că, din păcate, asta nu se poate la noi în sistem, dar există componente de valorificare a lor, de premiere a unor astfel de procurori, printr-o sumă de alte măsuri adiacente: diplome, plachete, prezentarea lor într-o anumită şedinţă publică, evidenţierea lor într-un anumit context public, care să-i valorifice în raport de colectivul din care fac parte. Ca şi criterii - pot fi nenumărate: mă refer aici la numărul de rechizitorii în cauze de anumită complexitate, numărul de dosare soluţionate, implicarea în alte activităţi adiacente ale unităţii de parchet", a precizat procurorul Alex-Florin Florenţa.

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online