Al doilea caz de virus Zika, confirmat la un copil român de 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un al doilea caz de infecţie cu virusul Zika a fost confirmat la un cetăţean român în afara ţării, un băieţel de 10 ani, care locuieşte cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani.


Potrivit Ministerului Sănătăţii, copilul a sosit în România pe data de 12 iulie în vizită la rude. O zi mai târziu a manifestat următoarele simptome: febră, erupţii pe piele şi mialgii. Simptomele au dispărut în termen de 24 de ore.

„Pe 15 iulie s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş din Bucureşti. Date fiind simptomele şi faptul că locuieşte într-o zonă cu transmitere activă a acestui virus, copilul a fost internat. Externarea a avut loc pe data de 18 iulie, iar familiei i-au fost făcute toate recomandările specifice în acest caz”, informează instituţia.

Pe 19 iulie, rezultatele probelor recoltate au dovedit prezenţa virusului Zika. Cazul vine după ce în urmă cu două săptămâni medicii au confirmat prezenţa virusului la o româncă de 27 de ani, care călătorise în Martinica.

Cum ne protejăm de temutul virus

Aproximativ una din cinci persoane infectate cu Zika dezvoltă simptome, potrivit Ministerului Sănătăţii. „Persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să ştie că virusul Zika se poate transmite prin inţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual”, informează MS.

Ce riscăm?

Riscurile sunt minime câtă vreme persoanele respective nu se intră în contact cu zonele endemice. Însă, odată ce turiştii au fost acolo şi au vreun simptom la venirea în ţară, ei trebuie să se prezinte de îndată la medic. „Virusul Zika poate afecta anumite celule tinere germinare, cum este fătul, sperma, lichidul vaginal. Dar acestea sunt doar cercetări”, explică specialiştii. „Pentru protecţia fătului, bărbaţii care au călătorit în zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă contact sexual protejat cu partenera sa însărcinată sau să fie abstinenţi până la finele sarcinii”, mai spun ei.

Când se face vizita la medic

Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele 8 săptămâni după revenire în ţară pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Dacă apar simptome compatibile cu infecţia cu virusul Zika ar trebui să respecte abstinenţa/contacte sexuale protejate pentru cel puţin 6 luni.

Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe care au călătorit în zone cu transmitere active a virusului şi au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire ar trebui să se prezinte la medicul curant.

Există tratament pentru Zika?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a subliniat că nu există un tratament pentru virusul Zika şi nici un vaccin. „Nu se pune problema apariţiei de vaccinuri pentru orice tip de infecţie virală. În primul rând, există anumite dificultăţi în ceea ce priveşte producţia unui vaccin, iar dacă aceste vaccinuri nu se adresează unei populaţii mari şi unei afecţiuni care să pună probleme pentru sănătatea publică, în general resursele sunt limitate”, a explicat Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Ţări europene afectate de Zika

Presa internaţională titrează că virusul Zika avansează în Europa. Chiar dacă OMS a arătat că în România riscul de apariţie al virusul este moderat, specialiştii au fost surprinşi să depisteze cazul tinerei de 27 de ani. Alte state europene în care a fost confirmat virusul sunt Marea Britanie, Italia, Olanda, Portugalia, Elveţia şi Danemarca.

Când a apărut primul caz de infectare cu Zika

Primul caz de infectare la oameni a fost înregistrat în Nigeria. Răspândit de ţânţari, virusul s-a răspândit, mai întâi, în Malaesia, Indonezia şi Pakistan (1977-1978), după care, în 2007, a fost semnalat pe insula Yap, din Micronesia, iar în 2013 în Polinesia. Epidemia cu Zika „a explodat” anul trecut, traversând Caraibele şi America Latină. Brazilia este astăzi ţara cea mai afectată din lume de izbucnirea epidemiei de Zika, cu 1,5 milioane de pacienţi contagiaţi, urmată de Columbia cu peste 23.000 de cazuri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute