Agenţia de Integritate: „Fost şef de catedră din Universitatea Ovidius nu poate justifica 50.000 de euro”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti Foto Mediafax

Alexandru Ioniţă, fost şef de catedră la Universitatea Ovidius din Constanţa, nu poate justifica aproape 50.000 de euro. Asta a constatat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti

Inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 218.959,11 de lei (aproximativ 50.000 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de Alexandru Ioniţă, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei.

Astfel, ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

De asemenea, inspectorii au anunţat că Alexandru Ioniţă a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Citeşte şi:

Comisia juridică a aprobat încetarea mandatului de senator al lui Akos Mora

Comisia juridică din Senat a adoptat, marţi, un raport favorabil pentru încetarea mandatului senatorului PNL Akos Mora, solicitată în repetate rânduri de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce instanţa a decis că acesta s-a aflat într-o situaţie de incompatibilitate.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie