AFP: Cei 25 de ani de la Revoluţia română au un gust amar la Zimnicea

Falimente industriale, sărăcie şi corupţie este destinul Zimnicei, un mic port la Dunăre care simbolizează istoria României de la căderea, în urmă cu un sfert de secol, a dictatorului Nicolae Ceauşescu, comentează AFP.

Ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană (UE) după Bulgaria îşi aminteşte şi comemorează, de la jumătatea lui decembrie, răsturnarea regimului totalitar al lui Ceauşescu, executat în ziua de Crăciun, în 1989. Aproximativ 1.000 de români au fost ucişi în această revoluţie.

La Zimnicea, un oraş din sudul ţării cu 15.000 de suflete, locuitorii cu care AFP a stat de vorbă nu pot să se împiedice, în pofida brutalităţii regimului, să afime că regretă traiul dinainte. "În timpul comunismului toată lumea avea un loc de muncă" este fraza care revine ca un laitmotiv.

Din balconul primăriei, care domină principala piaţă din oraş, primarul social-democrat Petrică Pârvu arată clădirile publice, în prezent închise, care erau odinioară mândria Zimnicei.

Bărbatul, în vârstă de aproximaiv 60 de ani, evocă plin de nostalgie uzinele construite în comunism, în care munceau peste 8.000 de oameni.

"După 1990 a început marea dramă naţională, cu toţi aceşti salariaţi trimişi în şomaj şi închiderea uzinelor", povesteşte el pentru AFP. În prezent, doar 3.500 de persoane au un loc de muncă în oraş.

"Toată zona industrială a fost distrusă. Uzinele de ţevi şi zahăr...", îşi exprimă regretul Viorica Ghicea, o pensionară în vârstă de 69 de ani. "Înainte de 1989, oamenii îşi primeau salariul la 15 zile, elevii aveau manuale gratuite", îşi aminteşte ea.

La fel ca alte oraşe româneşti, Zimnicea a fost victima "unei dezvoltări aberante" înainte de 1989, subliniază economista Otilia Nuţu. Dependente de susţinerea statului, întreprinderile "erau sortite falimentului" după prăbuşirea comunismului, declară ea pentru AFP.

Capitalism în stil românesc

În prezent, soarta oraşului se află mai mult sau mai puţin în mâna unei singure persoane, Ioan Niculae, cel mai bogat om din România, un miliardar în euro originar din Zimnicea.

Sigla conglomeratului său agroindustrial - InterAgro - este omniprezentă pe străzi. Numeroase familii au un membru printre salariaţii acestuia, marea majoritate plătiţi cu salariul minim, adică aproximativ 200 de euro de lună.

Naşul fiicei primarului, magnatul a cumpărat, în condiţii netransparente şi la sume derizorii potrivit criticilor săi, două dintre fostele uzine din oraş. Una a fost închisă, cealaltă funcţionează la minimum, însă pe terenurile pe care le deţine au fost ridicate alte afaceri mai rentabile.

"Da, oraşul depinde în mare parte de domnul Nicolae", recunoaşte Pârvu, "dar este un lucru bun, pentru că grupul său plăteşte impozite şi taxe".

Evoluţia patronului InterAgro ilustrează "«originalitatea» capitalismului românesc, bazat pe ajutoare de la stat", apreciază Nuţu, dar "este anormal ca cel mai bogat om din ţară să primească subvenţii".

Industriaşul se află în vizorul justiţiei, după ce parchetul a deschis o anchetă pentru spălare de bani. Eventuala sa condamnare va produce un adevărat seism la Zimnicea.

Istoria oraşului a fost în mod bizar marcată de un seism real, marele cutremur din 1977, care s-a soldat cu peste 1.500 în ţară. "Devastată", potrivit informaţiilor vremii, Zimnicea a beneficiat de un vast program de reconstrucţie a centrului oraşului care nu a fost finalizat niciodată.

În realitate, o mare parte a distrugerilor a fost opera prim-secretarului local al partidului. Potrivit unor informaţii dezvăluite după 1989, acesta a exagerat amploarea pagubelor. Atunci când Nicolae Ceauşescu a decis să facă o vizită la faţa locului, oficialul a trimis rapid buldozere să demoleze case care scăpaseră de cutremur, în centrul oraşului, înainte de sosirea acestuia.

O casnică, Mariana, locuieşte împreună cu soţul şi fii lor într-una dintre clădirile neterminate din centru. Ei nu au apă caldă şi se încălzesc cu lemne, la o sobă improvizată.

"Viaţa este grea, dar alte familii sunt şi mai sărace", spune ea, ducând la gunoi câteva petice pe care soţul ei le-a adunat de pe stradă "sperând să folosească la ceva".