Afaceristul austriac care a recunoscut că i-a dat şpagă lui Sebastian Vlădescu, condamnat la 3 ani cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Vlădescu

Tribunalul Bucureşti a admis joi acordul de recunoaştere al vinovăţiei încheiat de Josef Hornegger cu DNA. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la dare de mită (2 fapte) şi complicitate la cumpărare de influenţă, el recunoscând că i-a dat 2,1 milioane de euro mită fostului ministru Sebastian Vlădescu.

Instanţa a confiscat suma de 1.100.000 euro de la afacerist şi a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în acest caz de procurorii DNA.

În luna martie a acestui an, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţau încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Hornegger Josef. Acesta recunoştea că i-a dat peste 2,1 milioane de euro fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu şi peste 1,1 milioane de euro secretarului de stat din Ministerul Transporturilor Constantin Dascălu.

Procurorii DNA arătau că, în perioada 2009-2013, Josef Hornegger, directorul reprezentanţei din România a companiei austriece, a contribuit la negocierea şi plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară către oficialii români implicaţi în deblocarea plăţilor sau care le puteau influenţă.

”În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie austriacă, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie. Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la Compania Naţională de Căi Ferate “CFR“ – S.A. - C.N.C.F.R.)”, a reţinut DNA în acordul de recunoaştere.

Concret, în perioada 2009-2013, Hornegger Josef, directorul reprezentanţei din România a companiei austriece, a contribuit la negocierea şi plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară, către oficialii romani implicaţi în deblocarea plăţilor sau care le puteau influenţa.

”Ca urmare a acestor demersuri, Hornegger Josef a contribuit la remiterea, cu titlu de mită, a mai multor sume de bani unor oficiali din cadrul Ministerelor de Finanţe şi Transporturi, după cum urmează: suma totală de  1.114.000 euro a fost dată inculpatului Dascălu Constantin, pentru ca acesta să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu de secretar de stat în Ministerul Transporturilor în aşa fel încât să asigure, pe de o parte, finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa şi, pe de altă parte, finanţarea necesară plăţii TVA restante de la lucrările efectuate la tronsonul Bucureşti –Câmpina; suma totală de 65.000 euro a fost remisă fostului ministru de Finanţe, Vlădescu Sebastian,  în acelaşi scop; suma totală de 2.117.000 euro a ajuns tot la inculpatul Vlădescu Sebastian, care ar fi urmat să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa”, a mai transmis DNA.

Potrivit procurorilor, în schimbul contribuţiei sale la săvârşirea faptelor de corupţie, inculpatul a obţinut, de la compania pe care o reprezenta, suma de 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme off shore.

”Prin prezentul acord, s-a solicitat instanţei de judecată confiscarea sumei sus menţionate, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Hornegger Josef”, preciza DNA.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”