Adrian Sobaru va fi cercetat sub control judiciar după ce instanţa a decis să înlocuiască măsura arestului la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Sobaru, angajatul TVR care a rupt cu maşina o barieră de acces de la Guvern, va fi cercetat sub control judiciar, după ce Judecătoria Sectorului 1 a decis să înlocuiască măsura arestului la domiciliu dispusă pe 25 septembrie. Decizia nu este definitivă, ea poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit hotărârii, Adrian Sobaru, care va fi cercetat sub control judiciar, nu va avea voie să părăsească municipiul Bucureşti.  După şedinţa de judecată din 3 octombrie, avocatul lui Sobaru a declarat că nu se impune o expertiză psihiatrică în cazul clientului său şi că acesta a protestat la Guvern, în felul în care a făcut-o, pentru că avea o nemulţumire, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta i-a transmis un mesaj de "solidaritate şi de compasiune" lui Adrian Sobaru, vineri, şi a spus că Guvernul nu va depune plângere împotriva acestuia, pentru faptul că a forţat intrarea în curtea Palatului Victoria, admiţând că Sobaru are nevoie de asistenţă medicală, nu să fie arestat.

Arestat pentru deranjarea ordinii publice

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în urmă cu o săptămână, ca Adrian Sobaru să fie arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat pentru distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Avocatul lui Sobaru a spus atunci că este mulţumit de decizia dispusă de judecător, precizând că se va consulta cu clientul său dacă o va ataca. El a adăugat că Adrian Sobaru şi-a recunoscut fapta în faţa magistraţilor şi a arătat că o regretă.

Joia trecută, după mai multe ore de audieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au decis să formuleze o cerere de arestare preventivă a lui Sobaru.

Adrian Sobaru este acuzat pentru distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce, în 24 septembrie, a rupt cu maşina o barieră de acces de la sediul Guvernului. Ulterior, el a intrat cu maşina în curtea Palatului Victoria, unde a mai mers câteva zeci de metri, până când a fost imobilizat de jandarmi.

Greva foamei în mai

În luna mai, Adrian Sobaru, angajat al Televiziunii Române, a intrat în greva foamei şi a protestat în faţa televiziunii publice.

„Sunt în greva foamei în faţa Televiziunii Române. Astăzi nu vorbesc, sunt legat la gură, căci n-am voie. Asta înseamnă presă în România. Pentru anumite persoane! Poate mâine pot vorbi?”, a declarat în mai Sobaru, citat de Mediafax.

El nu a precizat care sunt motivele pentru care a decis să apeleze la această formă de protest.

Gest extrem în Parlament

La şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din 23 decembrie 2010, la care a participat premierul Emil Boc, electricianul TVR Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului, într-o tentativă de sinucidere, în semn de protest, el strigând: „Boc, aţi luat drepturile copiilor”. 

Sobaru a căzut de la o înălţime de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a şi rupt. El purta un tricou pe care scria „Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu şi LIBERTATEA”.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne