Adrian Năstase vrea, din nou, să scape mai devreme din închisoare. Avocaţii fostului premier au depus cerere pentru eliberare înainte de termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase a depus a doua cerere de devansare a eliberării condiţionate FOTO Adevărul

Avocaţii lui Adrian Năstase au depus o cerere de eliberare înainte de termen a fostului premier, document ce va ajunge pe masa magistraţilor vineri, data stabilită deocamdată fiind 12 februarie.

Avocaţii lui Arian Năstase cer pentru a doua oară devansarea eliberării condiţionate a fostului premier. În plus, se solicită ca acest nou document să fie analizat de un alt judecător decât cel care s-a pronunţat asupra primei cereri.

"Dacă am introdus o nouă cerere de preschimbare a termenului înseamnă că ne aşteptăm să fie admisă. Legea nu interzice ca o cerere respinsă să nu poată fi repetată. Noi am menţionat să fie soluţionată de un alt judecător decât cel care a judecat prima dată. Aşteptăm ca această cerere să fie soluţionată de un alt judectător pentru că e vorba de o aprecierea unui om. Argumentele noastre pot conduce la un rezultat pozitiv dacă alticvea ia în discuţie acest lucru. Prima cerere a fost făcută rapid, imediat după aflarea primului termen. S-au adus argumente suplimenatre legate inclusiv de sănătatea domnului Năstase", a precizat , pentru RTV, avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu.

Comisia Penitenciarului Jilava a dat aviz pozitiv, în 4 ianuarie 2013, pentru eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase, ca urmare a activităţii intelectuale din închisoare, a comportamentului „foarte bun‟ şi a „participării în mod constant la activităţi de educaţie şi astistenţă psihologică, implicându-se în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalt persoane private de libertate‟.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa