Adrian Cioroianu este suspect pentru divulgarea de date nedestinate publicului, legate de teza de doctorat a lui Mircea Geoană

0
Publicat:

Marţi, Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, a fost informat oficial de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București că are calitatea de suspect într-un dosar privind divulgarea de date care sunt secrete sau nedestinate publicității.

Adrian Cioroianu a fost, oficial, declarat suspect. Foto arhivă

Este vorba despre plângerea făcută de jurnalista Emilia Şercan, după ce Adrian Cioroianu a dezvăluit public, pe Facebook, că aceasta a făcut o cerere în care solicită să studieze teza de doctorat a lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, informaţie pe care a obţinut-o în calitatea sa oficială, de director al Bibliotecii Naţionale, relatează HotNews.

Adrian Cioroianu a divulgat subiectul anchetei la care lucra Emilia Şercan, deranjat fiind de un mesaj postat de aceasta pe Facebook la sfârşitul lunii februarie, în care se plângea că în sălile de lectură ale Bibliotecii Naţionale este foarte frig.

„În zona spaţiilor libere pentru lectură, de la parter, acolo unde mai ales studenţii obişnuiesc să înveţe sau să lucreze pentru diverse proiecte erau 16,6 grade. Temperatura se vede pe termometrul pe care l-am luat cu mine de acasă special ca să văd câte grade sunt în cea mai importantă bibliotecă din ţara asta”, scria pe Facebook, în februarie, Emilia Şercan.

Deranjat de acest mesaj, fostul ministru de Externe a replicat, tot pe Facebook, la o postare a analistului militar Hari Bucur-Marcu, că este afirmaţia jurnalistei este un „fake news” şi divulgat că aceasta studiază teza de doctorat a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

„Cât despre doamna pe care o amintiți, e suficient să vă spun că a cerut la sală dupa ce solicitase o lucrare a lui Mircea Geoană, care i s-a dat, desigur cu acordul meu și în normele legii, doar că dânsa nu știu ce o fi citit, dar e clar că a descoperit în geantă și un termometru adus de acasă (premeditare? Lua temperatura candidaturii lui M. Geoană?), prilej cu care face poze de victimă și explică dânsa de ce nu sunt studenți în bibliotecă – asta pe 27 febr a.c, adică în a doua zi după vacanța studenților, răstimp în care tinerii erau în facultăți, să-și afle orarul”, a fost comentariul lui Adrian Cioroianu.

Jurnalista Emilia Şercan, care ulterior şi-a publicat rezultatele cercetării, afirmând că Mircea Geoană ar fi plagiat teza de doctorat prin traducere, a făcut o plângere împotriva lui Adrian Cioroianu, pe care l-a acuzat de faptul că a divulgat informaţii care nu erau destinate publicului, informaţii pe care el le-a obţinut în calitate oficială, de director al Bibliotecii Naţionale.

„Adrian Cioroianu face astăzi un lucru incalificabil, de o mârșăvie inimaginabilă: dezvăluie o informație pe care a obținut-o prin prisma funcției de director al Bibliotecii Naționale și o face publică, deși acea informație nu este o informație publică și nici destinată publicității. Este vorba despre faptul că am solicitat studierea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană”, a postat Emilia Șercan pe Facebook în februarie.

Adrian Cioroianu s-a înscris la concursul pentru post

După acest incident, mai multe ONG-uri au cerut demiterea lui Cioroianu de la conducerea Bibliotecii Naționale, pentru că prin dezvăluirea unor informaţii cu caracter confidenţial a încălcat legislația, iar afirmațiile sale reprezintă „o atitudine interlopă”.

În luna martie, Comisia de cultură a Camerei Deputaților a organizat o ședință la care a fost prezentă și Raluca Turcan, ministul Culturii, care a spus că va scoate postul de director al Bibliotecii Naţionale la concurs. Potrivit unor surse citate de HotNews, printre cei care şi-au depus candidatura este şi actualul director, Adrian Cioroianu. Candidaţii vor susține joi, pe 18 iulie, proba interviului, iar mai apoi, în termen de 24 de ore, li se va comunica rezultatul obținut.

La doar câteva zile, însă, pe 23 iulie, el urmează să se prezinte din nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru a răspunde, în calitate de suspect, la întrebările privind divulgarea de informaţii secrete sau care nu sunt destinate publicului, conform art. 304 din Codul Penal.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein